Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri un program de plăți speciale pentru membrii forțelor armate din SUA, denumit „dividende de războinic”, într-un discurs în care și-a prezentat realizările economice după 11 luni în al doilea mandat.
Trump a precizat că 1,45 milioane de membri ai armatei vor primi câte 1.776 de dolari fiecare, suma totală ridicându-se la 2,57 miliarde de dolari, fonduri care ar urma să fie distribuite înainte de Crăciun. Președintele a afirmat că plățile vor fi finanțate parțial din tarifele vamale instituite de administrația sa și printr-un pachet legislativ semnat pe 4 iulie, numit de el „One Big, Beautiful Bill”, notează BBC.
„Nimeni nu merită mai mult decât armata noastră”, a subliniat Trump, explicând că suma simbolizează anul 1776, când SUA și-a proclamat independența.
În discursul de 18 minute, difuzat la televiziune, Trump a accentuat în special realizările sale economice și eforturile administrației de a reduce prețurile, pe care le-a atribuit foștilor lideri democrați, în mod repetat criticându-l pe Joe Biden. „Acum, sub conducerea noastră, prețurile scad rapid. Politicienii democrați au dus costul alimentelor la cote maxime, dar noi rezolvăm și asta”, a declarat președintele.
Cu toate acestea, multe dintre afirmațiile sale au fost exagerate sau nefondate. Deși prețurile pentru combustibil și ouă au scăzut, majoritatea celorlalte produse alimentare rămân mai scumpe. Datele oficiale arată că inflația SUA a atins 3% în septembrie, iar încrederea consumatorilor a scăzut la cel mai scăzut nivel din aprilie, din cauza preocupărilor legate de costul vieții, locuri de muncă și situația economică generală.
Discursul a stârnit critici din partea liderilor democrați. Chuck Schumer, liderul minorității din Senat, a afirmat că Trump „trăiește într-o bulă, complet deconectată de realitatea cu care se confruntă americanii în fiecare zi” și a adăugat că „cetățenii simt cum presiunea financiară crește, iar Trump și-a făcut un tur al victoriilor fictive”.
În discurs, Trump a menționat și reformele fiscale aprobate anul acesta, despre care a spus că vor aduce beneficii americanilor în următorul an. Președintele a mai promis că, odată cu aniversarea a 250 de ani de la înființarea SUA, țara va fi „respectată ca niciodată înainte”, subliniind că este „loială cetățenilor, încrezătoare în identitatea și destinul său și admirată de întreaga lume”.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.

















