Nici urmă de criză în bănci! Românii vor continua să ia credite ipotecare și în 2026

Data:

Link Sursă


Creditele ipotecare și refinanțările, vedetele anului 2025 pe piața finanțărilor

Conform analizei AVBS Broker de Credite, anul 2026 va marca intrarea într-o zonă de prudență și stabilitate pe piața de creditare, însă se va consemna, cred experții, o creştere controlată a volumelor de creditare, susţinută de aşteptările privind scăderea graduală a IRCC (Indicele de Referință pentru Creditele Consumatorilor) şi orientarea clienţilor către produse cu dobândă fixă sau mixtă.

Totodată, refinanțările vor fi la mare căutare anul viitor, consideră experții.

Deși nu sunt anticipate creșteri semnificative pe piața de creditare, specialiștii vorbesc despre stabilitate și mai ales despre decizii calculate din partea consumatorilor. Semnale în acest sens au venit chiar de anul acesta, când oamenii au preferat să fie mai prudenți în privința accesării creditelor de consum. În aceste tendințe, specialiștii văd semne clare de maturizare a pieței, iar anul 2026 e așteptat să consolideze această poziție.

„Aceste date arată clar că, dincolo de dinamica tranzacţiilor imobiliare, cererea de finanţare rămâne solidă. Cele mai dinamice segmente în 2025 au fost creditele ipotecare pentru achiziţie şi refinanţările, în timp ce creditele de nevoi personale au avut o evoluţie mai moderată, pe fondul presiunii costului vieţii şi al unei selecţii mai atente a cheltuielilor”, spune fondatorul şi directorul general al AVBS Broker de Credite, Valentin Anghel, citat în analiză.

„După doi ani extrem de dificili, 2025 a fost anul în care piaţa s-a aşezat. În 2026 nu ne aşteptăm la o explozie a creditării, ci la o creştere sănătoasă, bazată pe decizii mai bine fundamentate, atât din partea băncilor, cât şi a consumatorilor”, a adăugat Valentin Anghel.

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie:

Abonează-te

spot_imgspot_img

Populare

Mai multe de genul acesta
Similare