„Trenulețul” lui Bolojan, undă verde în Guvern. Modificări de ultim moment la taxe și impozite

Data:

Link Sursă


Ședința de la Palatul Victoria a început cu o întârziere de două ore din cauza lipsei tuturor avizelor. Consiliul Economic și Social (CES) a dat un aviz negativ. La fel și Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), din cauza unei prevederi din Ordonanța „trenuleț” care abroga creșterea valorii punctului în ambulatoriu.

Însă, prevederea a fost modificată în ultima clipă în ședința de guvern, la insistențele ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete. Astfel, de la 1 ianuarie 2026 valoarea punctului în ambulatoriu crește la 6,5 lei, față de 5 lei cât este în prezent.

O altă modificare este și eliminarea impozitului pe sere și solarii. Surse guvernamentale au declarat pentru Cotidianul că a fost introdusă în OUG „trenuleț” o prorogare până la 31 decembrie 2026 a plății acestui impozit.

Măsura a venit la insistențele PSD. Social-democrații au acuzat pe 10 decembrie că taxa pe sere a fost „strecurată în lege, fără o consultare și fără un acord” și vor cere eliminarea ei. Reamintim că și AUR a anunțat săptămâna trecută că va depune un proiect de lege în Parlament pentru a elimina impozitul pe sere și solarii.

Bugetul pe 2026, în luna ianuarie

„E foarte important modul în care vom pune bazele bugetului pentru 2026. Primele consultări pentru elaborarea bugetului vor începe în ianuarie. În acel moment vom și anunța un calendar de aprobare a bugetului”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la finalul ședinței de guvern de marți seara.

Alexandru Nazare a mai precizat că deficitul înregistrat în luna noiembrie este de 6,4%, față de deficitul înregistrat anul trecut, de 7,15%.

„Vorbim de 121 de miliarde aproximativ, față de 125 de miliarde, câte erau anul trecut. Practic, deficitul nominal este mai mic în luna noiembrie cu aproximativ 4 miliarde”, a adăugat ministrul Finanțelor.

El a estimat un deficit pentru finalul anului „între 6% și 6,5%”.

Principalele măsuri ale OUG „trenuleț”

Reducerea cu 10% față de anul 2025 a subvenției pentru partidele politice și a sumelor acordate pentru minorități (adică cu 40% mai puțin decât în anul electoral 2024);
🔴 Diminuarea cu 10% a sumelor forfetare de care beneficiază parlamentarii în anul 2026 (cheltuieli pentru funcționarea birourilor parlamentare, cazare etc.);
🔴 Amânarea aplicării unor măsuri care ar fi generat creșteri suplimentare ale cheltuielilor bugetare în sănătate și asistență socială;
🔴 Se modifică mecanismele de indexare pentru a asigura sustenabilitatea bugetară, prin actualizări prudente ale unor categorii de drepturi și servicii;
🔴 Se introduc reguli mai stricte de control al cheltuielilor și de responsabilitate financiară la nivelul întreprinderilor publice.

🔴 Majorarea cotei de impozit de la 10% la 16 % aplicată asupra venitului brut;

Măsuri pentru companii

🔴 Reducerea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) la 0,5 % în 2026 pentru toți contribuabilii și eliminarea acestuia în 2027;
🔴 Aplicarea unei cote unice de 1 % la impozitul pe venit pentru microîntreprinderi, indiferent de venit sau tipul activității;
🔴 Eliminarea impozitului pentru construcții („taxa pe stâlp”), începând cu anul 2027;

🔴 Consolidarea digitalizării fiscale prin extinderea și clarificarea utilizării RO e-Factura;
🔴 Simplificarea mecanismelor RO e-TVA, respectiv reducerea sarcinilor administrative, printr-un control fiscal mai eficient și mai bine țintit.

Măsuri pentru persoanelor vulnerabile

🔴 Salariul minim brut va crește de la 4.050 lei la 4.325 lei

🔴 Se prelungește neimpozitarea unei părți din salariu, pentru creșterea veniturilor nete ale persoanelor cu venituri mici (300 lei până la 30 iunie și 200 lei din iulie până la finalul anului 2026);
🔴 Protecție pentru consumatorii vulnerabili de energie: măsurile de sprijin social se prelungesc până la 31 decembrie 2026, cu reguli mai echitabile de stabilire a eligibilității, pentru a asigura continuitatea ajutorului și combaterea sărăciei energetice;
🔴 Continuarea programului „Masa Sănătoasă”: elevii din învățământul preuniversitar, în special cei din comunități vulnerabile, vor beneficia în continuare de mese calde și echilibrate nutrițional;
🔴 Îmbunătățirea finanțării serviciilor sociale: se creează baza legală pentru actualizarea alocației zilnice de hrană în instituțiile de asistență socială, pentru un buget mai realist și servicii de calitate în 2026.

Măsuri pentru autoritățile publice locale

🔴 Împrumuturi din Trezorerie pentru proiecte PNRR: autoritățile locale pot accesa până la 500 milioane lei pentru a asigura cheltuielile neeligibile din cadrul proiectelor PNRR aflate în sarcina bugetelor locale, până la 30 iunie 2026;
🔴 Sprijin pentru termoficare în sezonul rece: unitățile administrativ-teritoriale cu sisteme centralizate pot primi până la 200 milioane lei pentru acoperirea costurilor de producere și furnizare a agentului termic, inclusiv plata restanțelor și a pierderilor, până la 31 martie 2026;
🔴 Posibilitatea utilizării sumelor alocate potrivit anexei nr. 7/03 la Legea bugetului de stat pe anul 2025 nr. 9/2025, cu modificările și completările ulterioare, rămase neutilizate la finele exercițiului bugetar 2025, pentru finanțarea unor cheltuieli de aceeași natură.

Combaterea evaziunii fiscale și modificări ale reglementărilor în domeniul produselor accizabile

🔴 Autorizarea operatorilor din domeniul produselor accizabile este centralizată la nivelul ANAF și se bazează pe evaluarea credibilității financiare a administratorilor, asociaților și a sursei fondurilor;
🔴 Sunt introduse garanții financiare extinse pentru importatori și distribuitori de produse energetice, care acoperă efectiv riscul de neplată a TVA și a accizelor;
🔴 Regimul de autorizare, raportare și control al operațiunilor cu produse energetice este înăsprit pentru a asigura trasabilitatea completă a tranzacțiilor;
🔴 Lanțurile de tranzacționare sunt scurtate prin limitarea intermediarilor fără capacități de depozitare autorizate;
🔴 Măsurile reduc evaziunea fiscală și combat firmele-fantomă, fără a afecta micii producători autorizați local.

Alte măsuri necesare până la aprobarea bugetului

🔴 Măsuri ce vizează reglementări bugetare necesare autorităților locale și serviciilor publice esențiale la începutul anului 2026, prin reguli tranzitorii de repartizare a impozitului pe venit, pentru asigurarea sumelor de echilibrare, până la aprobarea bugetelor;
🔴 Măsurile referitoare la cadrul de aprobare al bugetelor de venituri și cheltuieli, precum și al politicii salariale la nivelul întreprinderilor publice, pe anul 2026;
🔴 Măsură tranzitorie pentru continuitatea activității instituțiilor autonome aflate sub control parlamentar, finanțate integral din venituri proprii, care nu au buget aprobat la începutul anului, pot funcționa temporar pe baza unui mecanism de tip „1/12”, efectuând lunar cheltuieli și angajamente în limita a o douăsprezecea din execuția anului 2025, până la aprobarea bugetului pe 2026;
🔴 Se prelungește până la 31 decembrie 2027 aplicarea impozitelor speciale pentru operatorii din sectoarele de monopol – energie, gaze și telecomunicații – precum și pentru exploatarea resurselor minerale, inclusiv petrol, gaze naturale, cărbune, metale și alte minerale;
🔴 Se menține aplicarea impozitului suplimentar pe cifra de afaceri în domeniul petrol și gaze până la finalul anului 2026, ca instrument de consolidare a veniturilor bugetare din sectorul energetic.

Criticile Consiliului Economic și Social

Avizul CES este obligatoriu, dar consultativ. Membrii CES s-au plâns de timpul scurt acordat pentru analizarea proiectului, spunând că este o practică cu „caracter repetitiv” care limitează dialogul social.

În plus, CES susține că „prelungirea unor taxe introduse inițial cu caracter temporar, dar extinse în mod repetat în ultimii ani, ridică aspecte legate de predictibilitatea cadrului fiscal și de impactul asupra planificării financiare și investiționale la nivel sectorial”.

Membrii CES mai cer ca suma prevăzută pentru deducerea fiscală referitor la salariul minim brut pe țară garantat în plată ar trebui să rămână la valoarea de 300 lei și după data de 1 iulie 2026. Ei mai adaugă că salariul minim se mărește în realitate cu doar 125 de lei, nu cu 275 de lei (de la 4.050 lei, la 4.325 lei).

„Diminuarea sumei pentru care nu se datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii de la 300 lei la 200 lei duce la faptul că, din această creștere a salariului minim pe economie, salariatul să beneficieze de 125 de lei din cei 275 propuși spre mărire, această sumă reprezentând 45% din totalul creșterii salariale”.

Vezi avizul CES – AICI

OUG „trenuleț” este un instrument clasic al Guvernului la final de an, menit să asigure cadrul necesar adoptării legii bugetului, cel mai probabil, în luna ianuarie 2026.

  • Proiectul de OUG poate fi consultat – AICI
  • Nota de fundamentare a proiectului de OUG – AICI

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie:

Abonează-te

spot_imgspot_img

Populare

Mai multe de genul acesta
Similare