Ambasadorul Poloniei la Paris suspendat din funcție în scandalul diplome false

Data:

Link Sursă


Ambasadorul Poloniei la Paris a fost suspendat din funcție, în așteptarea concluziilor unei anchete pentru trafic de influență referitor la emiterea unor diplome false, a anunțat miercuri Ministerul de Externe polonez, citat de AFP.

Jan Emeryk Rosciszewski, aflat la post la Paris din 2022, a fost arestat marți la sosirea la aeroportul Frederic Chopin din Varșovia și audiat de reprezentanți ai Biroului Central Anticorupție (CBA), potrivit publicației online Goniec.net.

”În lumina situației, el a fost pus la dispoziția ministrului. Ministrul Radoslaw Sikorski a decis să suspende ambasadorul din funcțiile sale până când toate dubiile vor fi ridicate”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomației poloneze pentru agenția de presă PAP.

”Misiunea (diplomatică poloneză) în Franța va fi condusă de șeful de misiune adjunct, ambasadorul Wieslaw Tarka”, a adăugat el.

Înalte oficialități din Partidul Lege și Justiție (PiS, conservator) sunt și ele implicate

În afară de diplomat, în acest scandal mai sunt implicați înalți funcționari și foști deputați din Partidul Lege și Justiție (PiS, conservator).

Ei sunt bănuiți că au participat la sau au beneficiat de emiterea de diplome MBA (Master of Business Administration) de către o universitate privată înființată de unul dintre suspecți și menite să permită desemnarea titularilor în posturi importante din companii și instituții publice.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie:

Abonează-te

spot_imgspot_img

Populare

Mai multe de genul acesta
Similare