Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, anunță că este însărcinată

Data:

Link Sursă


Karoline Leavitt, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, vorbește cu reprezentanții mass-media pe aleea din fața aripii vestice a Casei Albe din Washington, DC, SUA, pe 16 decembrie 2025.
FOTO: Yuri Gripas – Pool via CNP / Zuma Press / Profimedia

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a anunțat vineri că așteaptă al doilea copil, o fetiță care se va naște în luna mai, informează Reuters.

Leavitt, în vârstă de 28 de ani, și-a anunțat sarcina prin intermediul unei postări pe Instagram, în care își arată burtica de gravidă într-o fotografie făcută lângă un brad de Crăciun.

Secretara de presă a președintelui american Donald Trump este cea mai tânără persoană care a ocupat această funcție.

„Eu și soțul meu suntem încântați să ne mărim familia și abia așteptăm să-l vedem pe fiul nostru devenind fratele mai mare”, a scris ea, în postare.

„De asemenea, sunt extrem de recunoscătoare președintelui Trump și șefei de cabinet Susie Wiles pentru sprijinul acordat și pentru promovarea unui mediu favorabil familiei la Casa Albă”, a adăugat Karoline Leavitt.



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie:

Abonează-te

spot_imgspot_img

Populare

Mai multe de genul acesta
Similare