Clubul madrilen ia în calcul un transfer de senzație, în contextul incertitudinii legate de viitorul starului brazilian.
Real Madrid își conturează planurile pentru următoarea fereastră de transferuri, iar unul dintre scenariile luate în calcul vizează o posibilă despărțire de Vinicius Junior. Potrivit presei spaniole, conducerea clubului este pregătită să reacționeze rapid dacă fotbalistul brazilian decide să plece, iar numele vizat pentru a deveni noul „galactic” de pe Santiago Bernabeu este Vitinha, mijlocașul portughez al celor de la Paris Saint-Germain.
În ultimele luni, Vinicius s-a arătat vizibil nemulțumit de situația sa la Real Madrid, ajungând chiar să fie fluierat de publicul propriu. Deși mai are contract până în 2027, negocierile pentru o eventuală prelungire au intrat în impas. Potrivit sursei citate, pretențiile financiare ale jucătorului sunt considerate exagerate de către conducerea madrilenă, iar clubul ar putea fi dispus să-l vândă la finalul sezonului dacă nu se ajunge la un acord.
Dacă acest scenariu se va concretiza, Real Madrid își propune să obțină cel puțin 100 de milioane de euro din transferul lui Vinicius, bani care ar urma să fie reinvestiți într-un nou nume de calibru mondial.
„Vitinha este „galacticul” țintit de Real Madrid, în cazul în care Vinicius ar pleca la vară”, a dezvăluit postul de radio Cadena SER, care notează că portughezul de la PSG este considerat una dintre revelațiile fotbalului european din ultimii ani.
Real Madrid caută o nouă soluție pentru linia de mijloc
După retragerea lui Toni Kroos în vara lui 2024, madrilenii nu au reușit să găsească un înlocuitor cu profil similar – un jucător cu control, viziune și capacitate de construcție. În ciuda aportului lui Jude Bellingham și Federico Valverde, Florentino Pérez și stafful tehnic consideră că echipa are nevoie de un mijlocaș complet care să ofere echilibru și profunzime.
Vitinha, în vârstă de 25 de ani, s-a impus ca una dintre piesele de bază ale lui Luis Enrique la PSG. Transferat în vara lui 2022 de la FC Porto pentru 41,5 milioane de euro, portughezul a bifat deja 176 de meciuri pentru formația pariziană și a fost desemnat recent „cel mai bun mijlocaș din lume”, un titlu onorific care i-a consolidat statutul în elita mondială.
Jucătorul mai are contract cu PSG până în 2029, ceea ce face ca un eventual transfer să fie extrem de complicat. De asemenea, relațiile dintre Real Madrid și clubul parizian rămân tensionate după cazul Mbappé, episod care a afectat comunicarea dintre cele două părți. În ciuda acestui context, oficialii madrileni sunt dispuși să forțeze aducerea portughezului, considerând că el ar putea fi „veriga lipsă” din structura actualei echipe.
Pentru Vitinha, o mutare la Real Madrid ar însemna pasul major într-o carieră în plină ascensiune, dar și o provocare uriașă într-un vestiar cu pretenții galactice. De cealaltă parte, PSG nu ar fi dispus să renunțe ușor la unul dintre cei mai valoroși jucători din lot, mai ales după plecarea lui Mbappé și reconstrucția începută de Luis Enrique.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!

















