Zeci de turişti salvaţi de echipele Salvamont în ultimele 24 de ore

Data:

Link Sursă


Zeci de intervenţii în doar o zi

În ultimele 24 de ore, Dispeceratul Naţional Salvamont a primit 25 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a echipelor de salvatori montani.

Cele mai multe apeluri au venit de la Salvamont Lupeni, urmat de echipele din Braşov, cu patru apeluri, şi Neamţ, cu trei apeluri.

Echipele din Cluj au avut două intervenţii, iar cele din Alba, Bihor, Caraş-Severin – Semenic, Gorj, Maramureş, Mureş, Prahova, Petroşani şi Vâlcea au primit câte un apel de urgenţă.

Şase turişti au ajuns la spital

În urma acestor intervenţii, salvamontiştii au reuşit să salveze 28 de persoane.

Şase dintre acestea au fost transportate la spital cu ambulanţele SAJ, SMURD sau Salvamont.

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie:

Abonează-te

spot_imgspot_img

Populare

Mai multe de genul acesta
Similare

Cetățean român deținut politic în Venezuela, eliberat după mai bine de un an de închisoare

Link Sursă Un cetățean român aflat în detenție în Venezuela...

TikTok introduce tehnologie mai strictă de verificare a vârstei în UE

Link Sursă TikTok va începe în următoarele săptămâni implementarea unei...