Pariurile Politico. Aduce Trump pacea? Vine o criză bancară? Rezistă Viktor Orban?

Politico publică câteva scenarii pentru 2026. De la supraviețuirea politică a lui Viktor Orbán din Ungaria, la cea a lui Benjamin Netanyahu din Israel. Șansele unui colaps financiar. Câștigătorii probabili ai alegerilor de la jumătatea mandatului din Statele Unite.

1. Trump pune capăt războiului din Ucraina. 4 la 1

În ciuda tuturor discuțiilor despre sancțiunile occidentale care ar distruge economia rusă și ar aduce Kremlinul la ordine, Vladimir Putin pare imperturbabil. Indiferent de carnagiul de pe front sau de rușii care stau la coadă pentru benzină din cauza atacurilor cu drone ucrainene asupra rafinăriilor de petrol, el a rămas ferm pe poziția sa de a-și impune cererile maximaliste.

Între timp, există limite politice interne cu privire la ceea ce Volodimir Zelenski din Ucraina poate accepta fără a provoca o reacție negativă din partea opiniei publice.

Cu toate acestea, Trump pare adesea mai înclinat să creadă că un acord ar putea fi posibil. După summitul din Alaska cu Putin, Trump a fost auzit pe un microfon deschis explicându-i lui Emmanuel Macron din Franța că el crede că Putin vrea cu adevărat „să încheie un acord pentru mine”. „Cred că vrea să încheie un acord cu mine. Înțelegi asta? Oricât de nebunesc ar părea”, a adăugat Trump.

Desigur, încăpățânarea liderului rus l-a frustrat pe Trump și l-a făcut să se întrebe ocazional dacă nu cumva este manipulat – ceea ce, potrivit unor surse, Melania Trump crede că face Putin.

Liderul rus este priceput în a-l amâna pe Trump — iar sincronizarea lui este impecabilă atunci când ia legătura cu omologul său american. Luăm ca exemplu convorbirea telefonică de două ore pe care a purtat-o luna trecută, în care a lăsat să se înțeleagă posibilitatea organizării unui summit, chiar în momentul în care Trump a sugerat că ar putea furniza Ucrainei rachete de croazieră Tomahawk.

Se poate spune că prelungirea războiului este utilă pentru Putin. Are avantajul de a pune și mai multă presiune pe țările europene cu probleme financiare și riscă să fractureze alianța transatlantică. Un Occident distras îl ajută și pe aliatul lui Putin, Xi Jinping, care calculează dacă și când să facă o mișcare în Taiwan.

Iar regimul lui Putin ar putea fi pus în pericol dacă acesta pune capăt conflictului în mod brusc. O trecere rapidă de la o economie de război ar putea declanșa unele lupte interne sociopolitice periculoase, potrivit Ellei Paneyakh, sociolog la think tank-ul New Eurasian Strategies Centre. Ea spune că acest lucru ar declanșa „o concurență crudă și vicioasă pentru resursele în scădere”.

Având în vedere lipsa acută de forță de muncă din Ucraina – unitățile ucrainene pot desfășura doar o duzină de soldați pe kilometru de front – există întotdeauna posibilitatea unei străpungeri a liniei frontului. Pe scurt, Putin ar putea foarte bine să calculeze că poate obține mai mult dacă persistă: mai mult teritoriu, garanții de securitate occidentale atât de diluate încât sunt lipsite de valoare și o limită a dimensiunii armatei ucrainene de după război. Acest lucru ar pregăti terenul pentru o reluare ulterioară a ostilităților rusești.

Contraargumentul? Economia rusă se confruntă cu rate ale dobânzii ridicate, deficit de forță de muncă și costuri crescute ale împrumuturilor guvernamentale. Există îngrijorări cu privire la datoriile neperformante pe care le suportă băncile rusești. Status quo-ul s-ar putea să nu dureze pentru totdeauna. La fel, însă, Ucraina ar putea fi în dificultate în această iarnă, având în vedere atacurile neîncetate ale Rusiei asupra infrastructurii energetice a țării și incapacitatea europenilor de a finanța suficient Kievul.

2. 2026 este anul în care piața obligațiunilor spune „Gata!”. 5 la 1

James Carville, guru-ul campaniei lui Bill Clinton, a sugerat odată că ar fi distractiv să te reîncarnezi în piața obligațiunilor. „Poți să intimidezi pe toată lumea”, a spus el.

Chiar și Trump pare să aprecieze că este depășit de adevărații stăpâni ai universului – vigilentii obligațiunilor, șefii fondurilor speculative și de pensii și marii finanțiști. În primăvară, a trebuit să suspende politica sa emblematică de „tarife reciproce” când piața obligațiunilor a reacționat negativ.

Puterea colectivă impresionantă a giganților investiționali și a traderilor globali a fost demonstrată acum trei ani, când au reacționat negativ la mini-bugetul britanic al lui Liz Truss, care prevedea reduceri fiscale prost secvențiate. Mandatul său de prim-ministru a fost cel mai scurt din istoria britanică; cele 49 de zile ale lui Truss în funcție au depășit recordul anterior al lui George Canning, care a servit 119 zile în 1827 — dar acesta a avut scuza că a murit în timpul mandatului.

Câți alți șefi de guverne occidentale ar putea fi conduși la ușă anul viitor de piața obligațiunilor, deoarece nu reușesc să reducă deficitele bugetare în creștere?

Starea precară a finanțelor publice — de la Japonia, la Marea Britanie și Statele Unite — a menținut costurile împrumuturilor pe termen lung la niveluri apropiate de maximele multianuale înregistrate în acest an. Provocările fiscale reprezentate de nivelurile ridicate ale împrumuturilor guvernamentale, creșterea lentă și productivitatea scăzută nu fac decât să se accentueze. Și va fi o luptă dificilă pentru a menține încrederea piețelor obligațiunilor.

Cererea de obligațiuni de stat la nivel mondial a scăzut, investitorii instituționali fiind descurajați de perspectivele unor guverne importante, inclusiv Statele Unite, de a-și menține finanțele. „Reformele economice necesare pentru a acoperi cu adevărat datoria în creștere lipsesc, iar piața de capital vede acest lucru”, a declarat Christian Sewing, CEO al Deutsche Bank, în septembrie.

Cu datoria publică în creștere explozivă, Franța a fost semnalul de alarmă, cu o serie de prim-miniștri numiți de Emmanuel Macron, incapabili să obțină sprijinul parlamentar – sau public – pentru o reducere serioasă a datoriei. Marea Britanie urmează îndeaproape. Criza financiară și criza politică merg mână în mână, întărindu-se și alimentându-se reciproc. Din motive electorale, guvernele sunt la fel de reticente în a majora impozitele sau a reduce cheltuielile, dar ceva trebuie să se schimbe.

3. Netanyahu supraviețuiește din nou. 3 la 1

Nu degeaba i se spune „Magicianul”. De fiecare dată când totul părea pierdut în lunga carieră politică a lui Benjamin Netanyahu, acesta a reușit să revină în mod incredibil. „Un luptător obsesiv și neobosit, eșecul nu este o opțiune legitimă pentru el”, a remarcat unul dintre biografii săi, Ben Caspit.

Liderul israelian a fost poreclit pentru prima dată „Bibi Magicianul” în anii 1990, după ce l-a învins pe Shimon Peres în alegerile organizate la câteva luni după asasinarea prim-ministrului de atunci, Yitzhak Rabin. Mai târziu, puțini credeau că va reuși să câștige în 2015, având în vedere discuțiile despre anchete penale și acuzațiile de abuz de încredere și mită. Cu toate acestea, Bibi a scos din pălărie încă un iepure și și-a asigurat realegerea curtând extrema dreaptă israeliană și naționaliștii religioși – o tactică pe care a repetat-o în 2019 pentru a-și recâștiga poziția.

Cei care scriau necrologuri politice s-au grăbit să-l declare terminat acum doi ani, după ce Hamas a devastat kibuțurile din sudul Israelului. Guvernul său a fost învinuit pe scară largă pentru eșecul catastrofal de a preveni atacul din 7 octombrie, considerat cea mai gravă breșă de securitate de la războiul Yom Kippur din 1973, care a pus capăt carierei legendarei Golda Meir.

Alegerile parlamentare trebuie să aibă loc până în octombrie anul viitor. Se pariază că votul va avea loc mai devreme, probabil opțiunea preferată de Netanyahu. Și, în ciuda evenimentelor din 7 octombrie și a problemelor legale cu care se confruntă Netanyahu, acesta și-a îmbunătățit încet poziția politică. Popularitatea partidului său, Likud, care ajunsese la un nivel minim, a început să crească după campania militară împotriva Hezbollah din Liban și a continuat să crească odată cu umilirea Iranului.

Și Trump i-a făcut lui Bibi un mare serviciu, împingându-l să accepte planul de pace pentru Gaza și să fie de acord cu un armistițiu. Netanyahu a putut să-l folosească pe Trump ca pretext pentru a opri campania militară din Gaza, ceea ce i-a permis să treacă peste voința naționaliștilor religioși și a partenerilor de extremă dreapta din coaliția sa turbulentă, care doreau continuarea războiului.

Oponenții politici ai lui Netanyahu se consolează cu faptul că Likud pare să nu mai aibă cele 35 de locuri pe care le-a obținut la ultimele alegeri. Sondajele de opinie arată că coaliția sa de dreapta ar avea dificultăți în a obține 61 de locuri în Knesset, care are 120 de locuri. Dar la fel ar fi și blocul de opoziție. Iar un sondaj realizat luna trecută pentru Zman Yisrael, un site media în limba ebraică, sugerează că Bibi se bucură de un sprijin crescut în urma acordului de încetare a focului și eliberării ostaticilor. Likud pare să fie pe cale să devină din nou cel mai mare partid din Knesset.

Cea mai bună speranță pentru adversarii lui Netanyahu este să se unească și să ofere israelienilor o alegere simplă. Aceasta este strategia pe care o urmărește fostul prim-ministru Naftali Bennett; el îl curtează pe Gadi Eisenkot, fost șef al Forțelor de Apărare Israeliene, în încercarea de a transforma alegerile într-o luptă directă între el și Bibi. Are Netanyahu un alt as în mânecă?

4. „Viktator” din Ungaria câștigă alegerile. 2 la 1

Cine ar paria împotriva lui Viktor Orbán că va conduce partidul său conservator național, Fidesz, către o altă victorie parlamentară?

Viktator – un joc de cuvinte care combină prenumele său și cuvântul maghiar pentru dictator – a câștigat ultimele trei alegeri. Fiind dușmanul de moarte al centristilor și stângii din Europa, aceștia vor fi hotărâți să-l vadă eșuând de data aceasta, când maghiarii se vor prezenta la urne în aprilie, dornici să scape de obstrucționismul său față de UE.

„Alegerile nu vor fi complet izolate de restul Europei”, spune râzând Frank Furedi, care conduce filiala din Bruxelles a colegiului Mathias Corvinus Collegium, susținut de guvernul maghiar. Furedi prezice că Ungaria va fi scena unei lupte ideologice masive, care va polariza și mai mult o țară deja profund divizată.

Trump, influențatorii MAGA și aliații lui Orbán din grupul Patriots for Europe vor fi la fel de hotărâți să-l vadă rămânând în funcția de prim-ministru. Ei se simt deja încurajați, spune Furedi, de rezultatul alegerilor parlamentare din octombrie din Republica Cehă, în care partidul populist de dreapta ANO al lui Andrej Babiš a obținut o victorie importantă. Victoria la alegerile prezidențiale a unui conservator naționalist în Polonia în acest an este, de asemenea, o sursă de încredere. Dar chiar și loialiștii lui Orbán nu se îndoiesc că acestea vor fi cele mai dificile alegeri cu care s-a confruntat în ultimii 15 ani, funcția de președinte fiind un dezavantaj.

Campania electorală este deja în curs de desfășurare. Péter Magyar, europarlamentar și fost membru al Fidesz, este principalul rival al lui Orbán și speră să profite de nemulțumirea generală a publicului față de inflația record, problemele economice și o serie de scandaluri politice. El speră că oboseala față de Orbán își va face simțită prezența. Partidul său pro-occidental și de centru-dreapta, Tisza, se află la egalitate cu Fidesz în multe sondaje, deși unii sondatori independenți consideră că Magyar este în frunte.

Însă unul din patru maghiari rămâne indecis. „Puțină șmecherie și multă campanie electorală” ar putea schimba sondajele, potrivit analistului politic Péter Krekó, de la think tank-ul Political Capital din Budapesta. „Avantajul lui Tisza nu este de neclintit.”

Orbán îl prezintă pe Magyar ca pe o marionetă a UE și chiar ca pe un agent ucrainean de influență care vrea să împingă Ungaria în război. El speră că discursurile sale populiste împotriva UE, ajutate de mass-media controlată de prietenii săi, vor muta accentul alegerilor către războaiele culturale. S-ar putea să funcționeze, din nou.

5. Izbucnește o criză bancară. 3 la 1

Să ne facem griji pentru piața de credit privat nereglementată și așa-numitele bănci ascunse. Guvernatorul Băncii Angliei, Andrew Bailey, de obicei sobru, a tras deja semnalul de alarmă.

În octombrie, el a avertizat asupra paralelelor cu criza financiară din 2008, care a fost declanșată de o bulă imobiliară americană alimentată de credite ușoare și de emiterea de ipoteci riscante, cu gruparea lor ulterioară în produse financiare opace care au răspândit riscul în întregul sistem financiar global. Riscul s-a transformat în contagiune.

Va fi sistemul financiar global din nou pus în genunchi? Piețele private de credit au devenit o sursă importantă de finanțare pentru întreprinderi. Acest lucru se datorează în parte faptului că băncile tradiționale nu și-au recăpătat apetitul pentru împrumuturi mai riscante după criza din 2008 și, de asemenea, au fost restricționate din cauza unei supravegheri mai stricte.

Fondurile speculative și firmele de capital privat care alcătuiesc sectorul bancar paralel reprezintă în prezent puțin sub jumătate din activele financiare mondiale, în valoare de aproximativ 250 de trilioane de dolari, potrivit Consiliului pentru Stabilitate Financiară din SUA.

Vestea bună este că, spre deosebire de băncile tradiționale și de investiții, acestea nu utilizează depozitele în numerar ale consumatorilor pentru a investi în active pe termen lung, nelichide; ele strâng și împrumută fonduri de la investitori, care, în mare parte, sunt de acord ca investițiile lor să fie blocate pentru perioade lungi de timp. Acest lucru reduce riscurile pe termen scurt pentru băncile paralele — astfel încât, în teorie, nu ar trebui să existe retrageri masive de fonduri, cum s-a întâmplat, de exemplu, în cazul Lehman Brothers în 2008.

Dar asta este în teorie. Dacă piața creditelor private este agitată, este inevitabil să existe un impact asupra altor părți ale sistemului financiar global. Iar guvernele cu probleme financiare nu vor fi în măsură să organizeze un plan de salvare ca în 2008, mai ales într-o perioadă de revoltă populistă și mai puternică. În plus, băncile paralele au mizat puternic pe IA, iar boom-ul IA ar putea fi o bulă gata să se spargă. S-ar putea să fie momentul să ne adăpostim.

6. Democrații vs. republicani. 2 la 1 – democrații câștigă Camera Reprezentanților, 2 la 1 – republicanii păstrează Senatul

Va fi o sarcină dificilă pentru republicani să păstreze controlul asupra Camerei Reprezentanților.

Partidul președintelui în funcție pierde invariabil controlul asupra Camerei în alegerile de la jumătatea mandatului — doar de două ori din 1938 încoace nu s-a întâmplat acest lucru. „Ambele excepții au reflectat circumstanțe neobișnuite”, potrivit lui William A. Galston de la Brookings Institution, un think tank centrist.

În 2002, republicanii președintelui George W. Bush au profitat de valul de solidaritate națională care a urmat atacurilor din 11 septembrie, iar în 1998, democrații lui Bill Clinton au beneficiat de eforturile nepopulare ale republicanilor de a-l destitui.

O sarcină complicată pentru democrați în anul următor este reprezentată de un plan controversat de redistribuire a circumscripțiilor electorale promovat de Trump în Texas și în alte state, care ar trebui să le aducă republicanilor locuri suplimentare, deși o parte din acestea vor fi compensate de redistribuirea circumscripțiilor electorale efectuată de democrați în California. Cu toate acestea, având în vedere că republicanii se bucură doar de o majoritate fragilă în Camera Reprezentanților, democrații sunt favoriți în cursa pentru recâștigarea controlului, mai ales dacă ratingul net de aprobare al lui Trump rămâne negativ. Într-un semn încurajator pentru partid, democrații au obținut victorii importante în alegerile pentru guvernatori din New Jersey și Virginia în noiembrie.

Senatul este o altă problemă. Partidul Republican are în prezent o majoritate de șase locuri și joacă pe un teren mult mai sigur. Deși vor apăra 22 de locuri anul viitor, comparativ cu cele 13 ale democraților, majoritatea candidaților lor actuali sunt considerați siguri. Doar un senator republican candidează într-un stat care a votat pentru Kamala Harris la alegerile prezidențiale de anul trecut. Doi candidați democrați actuali vor candida în state câștigate de Trump anul trecut.

Per ansamblu, republicanii din Senat par să se afle într-o poziție mult mai puternică decât omologii lor din Camera Reprezentanților. Pentru ca democrații să câștige Senatul, ar fi nevoie de o val uriaș de fervoare anti-Trump care să cuprindă chiar și unele dintre cele mai conservatoare state din țară. Este puțin probabil, dar s-au întâmplat și lucruri mai ciudate.