Știința nu se judecă la bâlci. Despre studiile lui Nicușor Dan și impostura zgomotului public

Data:

Link Sursă


De câteva zile asistăm din nou la un spectacol care spune mai multe despre degradarea spațiului public românesc decât despre persoana vizată: contestarea studiilor și a doctoratului lui Nicușor Dan.

Un ritual bine cunoscut, repetitiv, previzibil, toxic. Știu exact cum funcționează: se aruncă o îndoială, se multiplică insinuarea, iar zgomotul ține loc de probă. Este un reflex al mediocrității agresive. Am pățit asta și eu, recent, în campania prezidențială: „cineva” a „aruncat” idioțenia că aș fi imitat o jurnalistă englezoaică, iar „știrea” s-a răspândit cu viteza pojarului.

L-am trăit pe propria piele și mai devreme. În 2011 am fost calomniat, în mod grotesc, pe tema studiilor mele în străinătate. Antena 3 a difuzat un document falsificat, potrivit căruia nu aș fi luat bacalaureatul la Strasbourg. Asta după ce reprezentasem România la olimpiade de chimie, după ce terminasem șef de promoție la Universitatea din Strasbourg, după ce obținusem un doctorat cu calificativ maxim sub îndrumarea unui laureat Nobel.

Atunci am refuzat să îmi expun diploma de bacalaureat. Nu din aroganță, ci din demnitate. Pentru că nu răspunzi unei minciuni fabricate de un securist cu o plecăciune birocratică. Nu negociezi adevărul cu impostura. Nu legitimezi mârlănia prin explicații. Nu am făcut-o pentru că, în spatele diplomei mele de bacalaureat, stau uriașe sacrificii: mi-am părăsit țara și familia, singur, la 17 ani, am muncit din greu pentru a supraviețui și a studia într-o țară străină, totul pentru a scăpa de un regim comunist criminal, în care unii dintre acuzatorii mei prosperau.

Revin la Nicușor Dan.

Viața face ca un francez, fost coleg de liceu și astăzi soțul surorii mele, să fie unul dintre matematicienii de top la nivel mondial. Olivier este membru al echipei de conducere a școlii doctorale de matematică de la Universitatea Paris-Saclay și cunoaște bine parcursul academic al lui Nicușor Dan, frecventând aceleași seminarii. Acest departament de matematică a fost, timp de mulți ani, pe primul loc la nivel mondial.

În repetate rânduri, Olivier mi-a confirmat nu doar că Nicușor Dan a fost un student remarcabil, ci și că teza sa de doctorat este una foarte bună, într-un domeniu de elită al matematicii mondiale.

L-am contracandidat pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale (mi-am anunțat candidatura cu multe zile înaintea sa, așa că speculații de tipul „Funeriu a candidat pentru a-l încurca pe Nicușor Dan” nu stau în picioare) și nu m-am retras din cursă pentru că aveam dubii temeinice asupra capacității sale de a conduce România. Nu mă pronunț asupra relevanței mandatului său, pentru că este mult prea devreme.

Nu suport însă impostura și am acționat concret împotriva ei. Tocmai de aceea, dintr-o poziție care nu poate fi suspectată de complezență, vreau să fie clar: Nicușor Dan nu are nicio problemă legată de studiile sale. Doctoratul său este real și valoros. România ar trebui să fie mândră că unul dintre fiii săi a contribuit la știința mondială printr-o muncă autentică.

Pentru că:

  1. am fost, probabil, cel mai credibil contracandidat politic al lui Nicușor Dan și nu pot fi acuzat că l-aș proteja;
  2. am fost, la rândul meu, atacat abject pe tema studiilor;
  3. am inițiat lupta împotriva imposturii academice în România;
  4. nu am ezitat să demasc impostura unui prim-ministru;
  5. nu aș ezita să demasc impostura oricărei figuri politice,

consider că este datoria mea să afirm, din surse sigure și bine documentate, că:

  1. Nicușor Dan a urmat studii solide în România și Franța;
  2. nu există nicio problemă de moralitate sau legalitate academică în cazul său;
  3. teza sa de doctorat este una de nivel înalt, într-un domeniu extrem de competitiv.

Atacați-l politic cât doriți. Judecați-i mandatele după fapte. Criticați-i deciziile, stilul, limitele. Toate acestea sunt legitime într-o democrație vie. O voi face și eu, dacă va fi cazul.

Dar încetați să transformați știința într-un bâlci.
Știința este știință, politica este politică.
Nu falsificați adevărul pentru câteva aplauze.
Nu transformați știința într-o armă de campanie.
Nu coborâți adevărul la nivelul bârfei.

Da, excelența academică nu garantează calitatea unui om politic — am văzut-o dureros în alte cazuri. Dar nici nu poate fi murdărită fără probe, doar pentru satisfacția linșajului public.

Există o diferență fundamentală între fermitate și mârlănie. Eu aleg să apăr adevărul, indiferent de cost. Nu știu și nu vreau să „procedez” altfel. Cred că, pe termen lung, numai adevărul rămâne. Iar atâta timp cât voi avea o voce publică, acesta va fi reperul meu — chiar și atunci când adevărul îl apără pe un fost adversar politic, care s-a comportat nedemn cu mine.

Iată ce îmi scrie Olivier :

Ses directeurs de thèse : Daniel Barsky (alors prof à l’université de Paris 13) et Christophe Soulé (alors DR à l’IHES, qui est un institut de recherches et dont l’école doctorale est rattachée à celle de l’université de Paris Sud=Paris 11).

Sur le site officiel il est indiqué qu’il a soutenu à Paris 13. Rien d’anormal, on peut avoir deux directeurs de thèses mais on ne peut être inscrit que dans une seule école doctorale pour une thèse donnée, c’est la loi.

Daniel Barsky est un bon mathématicien, spécialiste de la théorie des nombres alors que Christophe Soulé est une super star (tu peux aller voir sa page wikipedia, il a eu des prix importants, la légion d’honneur, etc.), spécialiste de géométrie complexe et arithmétique (géométrie d’Arakelov).

Soulé était (à l’époque, maintenant il est âgé) un des experts au niveau mondial de ce domaine. La thèse de Nicusor Dan, qui est dans ce domaine *ultra compétitif*, est une bonne / très bonne thèse (disons, dans le top 20% si je dois vraiment essayer de mesurer). N’importe quel mathématicien peut voir que le sujet de la thèse est directement dans les maths de Soulé. Donc c’est tout à fait normal qu’il ait passé la majeure partie de son temps à Orsay pendant sa thèse.



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie:

Abonează-te

spot_imgspot_img

Populare

Mai multe de genul acesta
Similare