AUR solicită declararea anului 2026 ca „Anul Americii în România”

Data:

Link Sursă


Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită autorităților române ca anul 2026 să fie declarat oficial „Anul Americii în România”, în contextul aniversării a 250 de ani de la Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii.

Potrivit comunicatului de presă al AUR, 2026 reprezintă un „moment istoric de importanță globală”.

„Statele Unite ale Americii marchează un sfert de mileniu de existență ca națiune construită pe valori fundamentale precum libertatea, suveranitatea, credința, democrația și libertatea de expresie – valori care au influențat decisiv evoluția lumii moderne și care rămân esențiale pentru viitorul Europei și al României”, arată reprezentanții AUR.

SUA, un rol determinant în securitatea și politica globală

Formațiunea subliniază că 2026 este și „anul în care se remarcă rolul determinant jucat de Statele Unite ale Americii în arhitectura globală de securitate și libertate”.

„Sub conducerea președintelui Donald Trump, considerat în 2026 cel mai important lider politic la nivel global, influența americană s-a făcut resimțită atât pe scena internațională, cât și în relația cu Uniunea Europeană. Deciziile politice, strategice și economice ale administrației americane au avut un impact direct asupra direcției geopolitice a Europei, asupra securității continentului și asupra apărării valorilor democratice într-un context internațional tot mai instabil”, afirmă comunicatul AUR.

Evenimente și inițiative pe tot parcursul anului

Chiar dacă autoritățile române nu vor adopta oficial această declarație, AUR anunță că va acționa independent:

„AUR va declara anul 2026 drept ‘Anul SUA în România’ și va acționa în consecință”.

Formațiunea intenționează să organizeze pe parcursul anului 2026:

  • conferințe și dezbateri publice;
  • evenimente culturale și comemorative;
  • inițiative educaționale dedicate tinerilor;
  • acțiuni de diplomație publică și dialog româno-american.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie:

Abonează-te

spot_imgspot_img

Populare

Mai multe de genul acesta
Similare