Conform HotNews, delegația oficială și jurnaliștii care l-au însoțit pe șeful statului urmează să revină la București în cursul zilei de miercuri. Decizia a fost luată în contextul în care ANM a emis mai multe avertizări de vreme rea. Meteorologii au anunțat precipitații însemnate, ninsori și intensificări ale vântului în jumătatea de nord a țării.
Probleme de trafic aerian au fost raportate și în Franța din cauza ninsorilor abundente și a poleiului. Ministrul francez al Transporturilor a cerut companiilor aeriene să anuleze un procent semnificativ din zborurile programate pe aeroporturile din Paris. Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenționare de călătorie pentru regiunile franceze afectate de codul portocaliu de vreme rea.
Costuri reduse pentru vizită
Președintele a explicat că a ales să zboare cu un avion militar Spartan pentru a reduce cheltuielile Administrației Prezidențiale. Nicușor Dan a precizat că statul român nu își permite momentan să cumpere o aeronavă prezidențială. Totuși, el a subliniat dezavantajele tehnice ale acestei soluții de transport.
„Acum nu e momentul, dar, de exemplu, în acest avion nu avem comunicaţii. Eu, patru ore şi jumătate, am fost deconectat de realitatea din România şi nu e normal acest lucru”, a declarat Nicuşor Dan.
Pentru deplasările pe distanțe lungi unde avionul militar nu poate ajunge, președintele a spus că situația va fi analizată punctual.
„Urma să mergem în Columbia, la reuniunea aia. Şi atunci urma să închiriem un avion. Pentru că ăsta nu bate până acolo. O să se ia o decizie de la caz la caz. Dacă e o locaţie comercială, cum ar fi Washington sau New York, atunci e simplu. Dacă nu, de la caz la caz”, a adăugat șeful statului.
Președintele a participat marți la Paris la o reuniune a șefilor de stat și de guvern. Evenimentul a reunit liderii țărilor care fac parte din „Coaliția de Voință”.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

















