JD Vance dă vina pe victimă în cazul împușcăturilor din Minneapolis

Data:

Link Sursă


Vance consideră că responsabilitatea pentru cele întâmplate aparține victimei, Renee Nicole Good. Oficialul american și-a exprimat susținerea totală pentru agenții implicați în operațiune.

„Puteţi accepta că moartea acestei femei este o tragedie, recunoscând în acelaşi timp că este o tragedie provocată de ea însăşi”, a postat JD Vance pe X, potrivit News.ro.

Vicepreședintele a ținut să asigure forțele de ordine de sprijinul Casei Albe.

„Vreau ca fiecare ofiţer ICE să ştie că preşedintele, vicepreşedintele şi întreaga administraţie îi susţin”, a mai adăugat acesta.

Și fostul vicepreședinte Mike Pence a intervenit cu o declarație pe marginea subiectului. El a cerut mai mult respect pentru agenții care aplică legea.

„De asemenea, cred că ziua de astăzi ar trebui să fie o poveste despre prevenţie, care să arate că oamenii nu ar trebui, aşa cum sugerează rapoartele în acest caz, să hărţuiască ofiţerii ICE”, a spus el.

Incidentul a avut loc miercuri, în timpul unei acțiuni a agenților de la Serviciul pentru Imigrare și Vamă (ICE). Departamentul de Securitate Internă susține că femeia de 37 de ani a fost violentă. Reprezentanții instituției afirmă că aceasta și-a folosit mașina ca pe o armă.

„Un agent ICE, temându-se pentru viața sa, pentru viața colegilor săi și pentru siguranța publică, a tras focuri de armă în legitimă apărare”, a declarat purtătoarea de cuvânt Tricia McLaughlin.

Oficialul a mai spus că victima a încercat să îi lovească pe agenți cu vehiculul.

Acuzații dure din partea primarului

Autoritățile locale din Minneapolis contestă varianta legitimei apărări invocată de agenții federali. Primarul Jacob Frey a vizionat imaginile incidentului și a criticat dur acțiunea ICE. El a cerut ca agenții federali să părăsească orașul.

Tensiunile create în urma incidentului au afectat și programul școlar din Minneapolis. Administrația a decis suspendarea cursurilor pentru ultimele două zile ale săptămânii. Măsura a fost luată preventiv pentru protecția elevilor și a profesorilor.

„Din motive de precauţie, joi, 8 ianuarie, şi vineri, 9 ianuarie, nu se vor ţine cursuri din cauza problemelor de siguranţă legate de incidentele de astăzi din oraş”, se arată într-un anunț oficial.

Toate activitățile școlare și competițiile sportive au fost anulate. Cursurile se vor relua luni, 12 ianuarie. Ancheta a fost preluată de FBI pentru a stabili exact circumstanțele folosirii forței letale.

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie:

Abonează-te

spot_imgspot_img

Populare

Mai multe de genul acesta
Similare