După plecarea lui Șut la Al Ain, campioana României e pe cale să aducă un nou mijlocaș defensiv, străin, recomandat de Mihai Stoica.
FCSB se mișcă rapid după despărțirea de Adrian Șut (26 de ani), jucător transferat de liderul din Emiratele Arabe Unite, Al Ain, și ar putea anunța în cursul zilei de vineri, 9 ianuarie, semnarea contractului cu înlocuitorul acestuia.
Potrivit declarațiilor patronului Gigi Becali (67 de ani), mutarea este deja decisă, iar noul fotbalist va fi prezentat în cel mai scurt timp.
Becali: „E străin, nu-l cunosc. Meme se ocupă”
Patronul roș-albaștrilor a confirmat că fotbalistul care va veni este din străinătate și că transferul a fost gestionat integral de Mihai Stoica, managerul general al clubului:
„Șut era deja nemulțumit de 6 luni, voia să plece. Dacă vrea să plece Tănase, nu pleacă, el e Redondo. O să vedeți azi, mâine înlocuitorul. Când am vorbit cu Meme acum, i-am spus să facă ce vrea și cu ăla. Mi-a spus suma, 100.000 plus sau minus. Eu i-am zis: stăm la 100 de mii? Luăm și gata. Este străin. Eu nu îl cunosc.”
Becali a explicat și cum a fost convins să accepte transferul:
„Meme mi-a spus acum o lună că a văzut mulți jucători și că e unul foarte bun. Dacă Meme zice bun bun, așa a zis și de Ngezana. Eu l-am luat imediat, și Ngezana e bun. A mai greșit, dar acum o să fie… A jucat și la echipa națională.”
„E stilul lui Bourceanu, dar e foarte tehnic”
Patronul campioanei a oferit și câteva detalii despre profilul noului jucător, fără a-i dezvălui însă identitatea:
„A zis Meme că ăsta e foarte bun, e cinci clase peste ăia doi de la Galați, Lameira și Joao Paolo. Eu nu îi reproșez nimic lui Meme. Mi-a spus că e puțin mai defensiv, agresiv, dar e și tehnic. Cică e stilul lui Bourceanu. Nu știu cum îl cheamă, nici de unde vine, doar țara știu — și nu e Portugalia.”
FCSB caută stabilitate la mijloc
După plecarea lui Adrian Șut, FCSB rămâne cu un gol important în zona de închidere a terenului. În prezent, antrenorul Elias Charalambous are la dispoziție doar trei soluții pe acel post:
- Mihai Lixandru, o variantă tânără, dar încă fără experiență consistentă;
- Vlad Chiricheș (36 de ani), reprofilat ocazional în mijloc, dar cu o formă fluctuantă;
- Baba Alhassan, care nu a reușit până acum să se impună ca titular.
Venirea noului mijlocaș este așteptată să aducă stabilitate și agresivitate în centrul terenului, într-un moment în care campioana României se pregătește pentru reluarea campionatului.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!

















