Șapte suporteri și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți grav. Un supraviețuitor dezvăluie detalii șocante despre momentul impactului.
O tragedie cumplită a zguduit clubul PAOK Salonic și întreaga lume a fotbalului european. Șapte suporteri ai formației antrenate de Răzvan Lucescu au murit, iar alți trei au fost răniți grav, în urma unui accident rutier produs marți pe drumul european E70, în apropierea localității Lugojel, județul Timiș.
Microbuzul în care se aflau cei zece fani greci se îndrepta spre Lyon, acolo unde PAOK urma să dispute meciul din grupa unică a Europa League. Impactul violent cu un TIR care venea din sens opus a fost fatal pentru majoritatea pasagerilor.
Primele informații oficiale arătau că vehiculul ar fi pătruns inexplicabil pe contrasens, însă declarația unuia dintre supraviețuitori a adus o perspectivă neașteptată asupra cauzei tragediei.
Martor: „Sistemul de asistență la schimbarea benzii a blocat volanul”
Potrivit postului public elen ERT, unul dintre fanii răniți, internați la spital, a povestit că sistemul de asistență la schimbarea benzii de circulație (Lane Assist) al microbuzului ar fi declanșat pierderea controlului asupra vehiculului.
„Șoferul n-a mai putut controla volanul în timpul depășirii din cauza sistemului de asistență la schimbarea benzii de circulație.”, i-ar fi spus supraviețuitorul medicului grec Dimitris Koukoulas, prezent la fața locului.
Jurnalul sportiv Sportal.gr citează, la rândul său, detaliile oferite de martor:
„Mai exact, supraviețuitorul a declarat că, în momentul depășirii, sistemul de asistență pe bandă era activat. Acest sistem ar fi «blocat» volanul, ceea ce a dus la imposibilitatea șoferului de a readuce vehiculul pe dreapta.”
În microbuz se aflau zece suporteri veniți din Salonic, Alexandria și Katerini. Autoritățile din România au deschis o anchetă pentru a stabili exact circumstanțele producerii accidentului, care a ridicat numeroase semne de întrebare privind funcționarea sistemelor automate de direcție.
Expertiza lui Titi Aur: „A fost o distragere sau o reacție imposibil de evitat”
Fostul pilot și expert în conducere defensivă Titi Aur a analizat cazul la Digi 24, oferind mai multe ipoteze posibile privind pierderea controlului.
„Înseamnă că s-a întâmplat ceva în interiorul microbuzului. O variantă ar fi că i s-a făcut rău sau o distragere ce apare frecvent la șoferii profesioniști. O distragere puternică, încât nu a mai ținut cont că mașina a tras spre stânga. Ori a intrat într-o discuție, ori într-o polemică, ori s-a uitat în telefon. Este greu de spus.”, a explicat acesta.
Specialistul a analizat și reacția șoferului de TIR, care nu a avut practic nicio șansă să evite impactul.
„Șoferul tirului nu avea timp să facă ceva… din punctul meu de vedere nu ar fi putut să evite. Oricum nu este vinovat.”, a conchis Titi Aur.
Doliu la PAOK și anchetă în desfășurare
Clubul PAOK Salonic a emis un comunicat în care și-a exprimat condoleanțele familiilor victimelor și a anunțat că va oferi sprijin financiar și logistic pentru repatrierea trupurilor neînsuflețite.
Autoritățile române și cele elene colaborează în anchetă pentru a stabili dacă defecțiunea tehnică reclamată de supraviețuitor a fost reală sau dacă accidentul a fost cauzat de o eroare umană.
Potrivit Poliției Române, zona în care s-a produs accidentul este una cu vizibilitate bună, iar condițiile meteo erau favorabile. Primele concluzii tehnice sunt așteptate în următoarele zile.
În urma impactului, microbuzul a fost distrus aproape complet, iar imaginile difuzate de presa elenă și română arată dimensiunea catastrofală a coliziunii.
„Am văzut scene cumplite, totul s-a întâmplat în câteva secunde. Niciunul dintre șoferi nu mai putea face nimic.”, au declarat martorii citați de Digi24.
Comunitatea fanilor lui PAOK a organizat deja marșuri de solidaritate la Salonic, unde sute de oameni s-au adunat în fața stadionului Toumba, aprinzând lumânări și bannere cu mesajul „Αθάνατοι” („Nemuritori”).
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!

















