Reprezentanța Patriarhiei Române la Locurile Sfinte oferă sprijin pelerinilor aflați în Israel, în contextul tensiunilor de securitate și al închiderii temporare a spațiului aerian.
„Avem un grup de pelerini români din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, care au stat până acum la noi la biserică. Ne-am ocupat de formalități împreună cu ambasada și consulatul României din Țara Sfântă”, a declarat pentru Basilica.ro părintele arhimandrit Ioan Meiu, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.
„Le oferim pelerinilor tot ce au nevoie, apă, ceai, cafea, ceva de mâncare. (…) Le-am pus la dispoziție numerele de telefon și legăturile cu atașații consulatului și ai ambasadei, care se ocupă de pelerinii și turiștii români în situația aceasta, pentru a-i ajuta și a le oferi răspunsuri necesare pentru momentul în care spațiul aerian se va deschide și vor fi avioane care să-i întoarcă pe românii în țară”, a a adăugat el.
Pentru asistență consulară, românii pot contacta Ambasada României la Tel Aviv la numărul +972 545 643 279 sau Consulatul General al României la Haifa la +972 543 998 038. De asemenea, MAE recomandă înregistrarea prezenței în Israel printr-un formular online.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

















