Cetățenii români aflați în străinătate vor putea obține, în maximum 10 zile și parcurgând o procedură mai simplă, documente cu valoarea juridică a unui certificat de cazier judiciar, după ce Guvernul a modificat legislația în acest sens, printr-o ordonanță adoptată marți.
–––––––––––––
„Cetățenii români aflați în străinătate vor putea primi, din partea misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României, adeverințe cu valoarea juridică a unor certificate de cazier juridic într-un termen maxim de 10 zile din momentul solicitării, iar durata de valabilitate a acestor adeverințe este de șase luni.”
Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului
–––––––––––––
Astfel, românii aflați în străinătate vor avea la dispoziție o procedură informatizată de obținere a cazierului judiciar, ca parte a Sistemul Informatic pentru Managementul Integrat al Serviciilor pentru Cetățeni (SIMISC).
citeste mai multe: diasporaro.com