Imigrantii care au supravietuit periculoasei traversari a Mediteranei, la mana traficantilor de oameni, pentru a cauta o viata mai buna in Europa, povestesc chinurile prin care au trecut.

Supravietuitorii relateaza cum traficantii ii inchid fortat in carena vasului pe imigrantii cu pielea mai inchisa la culoare, in vreme ce cei mai deschisi la culoare au voie pe punte, scrie The Independent.

Imigrantii africani de origine – deci cei mai inchisi la culoare dintre cei traficati peste Mediterana – sunt inchisi in carena, lasati fara apa (ca sa nu aiba nevoie la toaleta) si amenintati ca vor fi inchisi daca incearca sa scape.

Traficantii incaseaza pana la 1.800 de euro de la fiecare persoana care vrea sa traverseze marea si ii separa apoi in functie de culoarea pielii. Cu totii, in carena sau pe punte, sunt supusi batailor, infometarii sau chiar ucisi.

Adolescentii care au ajuns in portul italian Lampedusa au povestit organizatiei Save the Children cum au fost torturati de traficanti. Ali, din Somalia, a povestit ca prietenul sau a fost aruncat peste bord, impreuna cu alti pasageri de catre traficantii libieni. “Libienii care m-au adus pe mine in Italia nu sunt oameni. Vorbesc cu armele, nu cu cuvinte… au impins opt nigeriani in mare. Si mi-au impins si prietenul. Toti s-au inecat”, isi aminteste tanarul.

Ali a supravietuit calatoriei alaturi de alti 400 de oameni la fel de disperati ca el, inghesuiti sub punte, intr-un spatiu fara ferestre. “Nu ne-au dat apa ca sa nu mergem la toaleta. Nu exista toalete pe vas. Daca iti e rau sau urci ca sa iei aer, te impusca traficantii”, isi aminteste el.

Ibrahim, tot adolescent din Somalia, a venit cu o barca in care se aflau 150 de oameni. “Somalezii au fost inchisi in carena, dar alte nationalitati au putut sta la nivelele superioare”, povesteste acesta. El a platit 1.800 de euro pentru a ajunge in Italia.

Yusuf, un tanar palestinian de 17 ani, a ajuns in februarie in Italia, pe puntea unui vas, unde se aflau si alti arabi.

“Erau 250 de oameni in barca, avea doua nivele si niste africani au fost pusi jos. Traficantii aveau arme si, daca vorbeai, te amenintau ca te arunca peste bord sau te impusca. Ne amenintau mereu cu armele lor”, a povestit acesta.

Un reprezentant al organizatiei Salvatii Copiii spune ca povestile lor nu sunt singulare si ca traficantii impart imigrantii pe rase, cei cu pielea mai deschisa beneficiind de un tratament oarecum mai bun.

“Numerosi imigranti care ajung in Italia povestesc ca oamenii din Africa sunt deseori tratati mai rau decat pasagerii din Orientul Mijlociu sau Asia. Ei sunt fortati sa stea in carena, unde riscul e mai mare sa se inece, daca barca se rastoarna, si se pot imbolnavi de la gazele emanate de carburant. In parte, aceasta situatie e generata de faptul ca imigrantii din Africa, din tari precum Eritreea sau Somalia, nu pot plati la fel de mult ca ceilalti, dar si pentru ca traficantii sunt rasisti”, a spus acesta.

Povestile imigrantilor vin pe fondul socului provocat de moartea a 800 de persoane intr-un vas scufundat in Mediterana, la sfarsitul saptamanii trecute.

Capitanul si un membru al echipajului au fost arestati in urma tragediei si acuzati de trafic de persoane. Capitanul este acuzat si de uciderea involuntara a imigrantilor ce plecasera din Libia sambata dimineata, cu destinatia Europa.

In urma acestor incidente, liderii europeni sunt sub presiune pentru a rezolva chestiunea imigrantilor. Luni, la o reuniune a ministrilor de Externe, s-a convenit asupra unui plan in zece puncte ce implica dublarea dimensiunii si finantarii operatiunii europene Triton, de protectie a granitelor.

ziare.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *