Fostul președinte Traian Băsescu a scris, azi, pe pagina sa de Facebook, că se va bate pentru apărarea mandatelor sale, după ce a remarcat că mai multe posturi TV, printre care România Tv, Antena 3 și Realitatea Tv, duc o campanie împotriva sa.

“Am să mă bat politic pentru apărarea mandatelor mele! RoTV, Rtv, A3 sunt în campanie furibundă împotriva mea. Uneori, alimentate chiar de instituţii ale statului devenite obediente stăpînilor pentru că unii îşi doresc să fie veşnici în funcţii. Două luni după încheierea mandatului nu am avut ieşiri publice. Mi-am dorit să urmeze o retragere lină din viaţa publică. Dar sistemul lui Năstase şi Voiculescu îşi doreşte o revanşă pentru toate înfrîngerile politice pe care i le-am administrat pînă la terminarea celui de al doilea mandat”, a scris fostul președinte pe pagina sa de Facebook.

Traian Băsescu a trecut în revistă și principalele elemente care, din punctul său de vedere,  le-au deranjat pe cele trei televiziuni:

“Am sesizat în acest interval de două luni că obiectivul celor trei televiziuni este distrugerea, discreditarea celor zece ani ai mandatelor mele la Cotroceni. Şi, pentru acest motiv, nimic nu este jenant, de la atacarea tuturor membrilor familiei mele (noroc că sunt şi unii născuţi după 21.12.2014), la punerea nejustificată sub sechestru a terenului agricol cumpărat legal de Ioana şi pînă la punerea mea şi a ginerelui sub acuzare pentru şantaj sau arestarea unor persoane considerate emblematice în timpul celor zece ani de mandat. În această operaţiune masivă de denigrare, nimic nu este prea mult . Fie că utilizezi epave ale regimului comunist angajate cu normă întreagă la cele trei televiziuni, fie că utilizezi familii întregi de rromi interlopi bine instruiţi de avocaţi de tip miliţian să facă declaraţii denigratoare la adresa mea, fie că sunt vîrfuri de lance ale turnătorului Voiculescu angajaţi sau foşti angajaţi ai trustului Intact, fie că sunt angajaţi ai turnătorului de tip nou Ghiţă, fie că sunt băsişti răspopiţi sau diverse specii de acoperiţi, toţi se străduiesc din răsputeri să anihileze două mandate de preşedinte şi să semene, fără pic de responsabilitate, ură şi minciună. Oare ce v-a deranjat atît de tare în cei zece ani ?Poate condamnarea comunismului ca fiind un regim ilegitim şi criminal ? Poate predarea la CNSAS a celor trei milioane de dosare ale fostei securităţi ? Poate faptul că nu mai puteţi dilua relaţia cu SUA pentru a face jocul atît de drag vouă la mai multe capete ? Poate curajul, ce-i drept plătit foarte scump, de a trece rapid ţara prin criză ? Poate curajul de a înfrunta deschis Moscova ? Poate condamnarea prin comunicat a pactului Ribbendrop – Molotov ? Poate declaraţia că Stalin şi Hitler sunt doi criminali care au decis ca românii să trăiască despărţiţi de Prut (după terminarea mandatului) ?
Poate readucerea în ţară a lui Omar Hayssam cînd mulţi au răsuflat uşuraţi aflînd că a dispărut ?
Poate faptul că am semnat tratatul de aderare la UE ?
Poate înfiinţarea ANI ?
Poate izolarea justiţiei de influenţa politicului ?
Poate faptul că nu am negociat cu niciunul dintre voi propria voastră ticăloşie ?
Poate faptul că şi acum aveţi de răspuns unui referendum care vă cere să rămîneţi doar 300 de parlamentari ?
Poate faptul că văd în PSD şi PNL şi liderii lor acelaşi USL din vara lui 2012 ?
Poate faptul că nu am împărtăşit cu voi ilegalităţi şi nu am fost niciodată dependent de voi ?
Poate faptul că nu mai puteţi controla multe din instituţiile statului ?
Poate faptul că ţara nu mai este ca cea din 2004 ?
Sau poate vă deranjază toate la un loc ?
Ţineţi minte, au trebuit aproape 10 ani pentru ca cea mai mare parte a populaţiei să înţeleagă importanţa independenţei justiţiei. Acum au înţeles şi nu-i mai puteţi minţi.
Dacă va fi nevoie, am să mă bat 10 ani şi pentru apărarea mandatelor mele”,
a mai spus Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook.

evz.ro