Uleiul de ricin, originar din India, este un produs folosit în întreaga lume.

Pe lângă faptul că boabele de ricin, cele responsabile cu producerea uleiului, pot fi folosite în alimentaţie, uleiul de ricin este un derivat natural, care, prin proprietăţile sale, este utilizat într-o gamă variată de tratamente cosmetice de înfrumuseţare, dar şi pentru prevenirea, combaterea sau corectarea variatelor afecţiuni corporale.

Pe lângă proprietăţile antibacteriene, antifungice şi antivirale, uleiul de ricin conţine un număr important de antioxidanţi, ce ajută organismul să lupte împotriva radicalilor liberi, fiind totodată singura sursă cunoscută de acizi graşi nesaturaţi, din care face parte şi acidul ricinoleic, cu rol în protejarea şi îngrijirea pielii şi a părului.

Păr bogat şi strălucitor

Toate ne dorim un păr sănătos şi strălucitor, o piele catifelată şi unghii mari, rezistente, însă, dintr-un motiv sau altul, lucrurile nu stau aşa cum am vrea, astfel că uleiul de ricin ne poate ajuta în această privinţă, susţine Dana Ciobotar, creator de cosmetice naturale,(lebonton.ro). Substanţele conţinute de acest ulei ajută la îmbunătăţirea calităţii şi la regenerarea părului.

Uleiul de ricin poate fi aplicat pur şi simplu pe păr sau în combinaţie cu ulei de măsline, zeamă de lămâie şi gălbenuş de ou. Această mască trebuie ţinută pe păr câteva ore, după care acesta se va spăla în mod normal. Aplicarea acestui amestec de 2-3 ori pe săptămână, te va ajuta să ai un păr sănătos, bogat, strălucitor şi care va creşte mult mai repede decât în mod obişnuit.

Ten catifelat şi riduri estompate

Uleiul de ricin este foarte util şi pentru îngrijirea pielii. În acest fel, problema cearcănelorpoate fi foarte uşor remediată dacă aplici, înainte de culcare, pe suprafaţa acestora, ulei de ricin, pe care îl vei lăsa să acţioneze pe timpul nopţii. Nu numai că uleiul te ajută la îndepărtarea zonelor negre de sub ochi, dar va contribui la estomparea ridurilor şi la catifelarea tenului. Acesta are rol şi în îngrijirea şi hidratarea pielii corpului.

ricin planta

Unghii rezistente şi sprâncene dese

Dacă ai unghiile moi, care se rup frecvent, atunci uleiul de ricin este remediul cel mai indicat. Tot ce trebuie să faci este să ungi şi să masezi mâinile şi, implicit, unghiile, cu ulei de ricin în fiecare seară, timp de o lună, după care acoperi mâinile cu o pereche de mănuşi de bumbac pe timpul nopţii. În dimineaţa următoare spală mâinile cu apă caldă şi, eventual, cu săpun.

Uleiul de ricin este util şi în cazul în care vrei să îţi desăvârşeşti privirea, în sensul în care, prin simpla aplicare, după demachiere, a câtorva picături de ulei cu vârful degetelor pe gene, dar şi pe sprâncene, acestea vor creşte într-un ritm rapid şi vor fi mult mai dese.

csid.ro