Furt pe șantier, trei arestări
Carabinierii din Bologna i-au arestat pe trei cetățeni români pentru furt agravat. Cei trei, de 23, 24 și respectiv 34 de ani, au fost surprinși în timp ce sustrăgeau carburant de la vehiculele grele parcate în interiorul unui șantier de construcții.
După ce au intrat prin efracție la bordul unui autoturism Mazda 6, din proprietatea unui napolitan fără antecedente penale rezident în provincia Modena, au furat circa 70 de litri de carburant, pe care l-au introdus în trei bidoane. Carburantul a fost găsit în urma percheziționării vehiculului și pus sub sechestru alături de alte 6 bidoane goale, un furtun din cauciuc și două șurubelnițe.
Marfă furată de 5.000 de euro
Aveau mașina plină de ustensile de diferite tipuri, burghie în special, dar și ferăstraie electrice și o mașină de tăiat iarba. Echipamente cu o valoare totală de circa 5.000 de euro.
Doi români de 43 și 29 de ani au fost opriți în 1 iulie, la 5 dimineața pe Aurelia în direcția Sud, în dreptul localității Capalbio, de o patrulă a Echipei radiomobile a carabinierilor din Orbetello care efectua câteva controale. Mașina în care se aflau cei doi avea scaunele date pe spate și era plină de echipamente. Militarii au devenit suspicioși și i-au dus pe cei doi, care trăiesc în provincia Latina și au diverse antecedente penale, la cazarmă.
După primele cercetări a reieșit că parte din echipament a fost sustras pe timpul a douăfurturi comise la Grosseto, în dauna unei mașini și a unei furgonete cărora le-au fost sparte geamurile.