În localitatea aflată la 100 km de capitală, numirea lui Cichi Cean în funcţia propusă de primar a fost amânată. Cichi Cean a întâmpinat probleme legate de legislaţie deşi viceprimarul a depus toate eforturile necesare pe lângă autorităţile de la capitală ca în localitatea respectivă să fie un primar de o altă naţionalitate, dar s-a confruntat mereu cu probleme legate de originea lui Cichi Chean. Autoritatea centrală a compatibilităţii naţionale a refuzat de fiecare dată demersul primăriei fără să dea explicaţii, mulţumindu-se cel mult să spună “situaţie de incompatibilitate”.

Claudiu, amicul meu, obişnuia să-mi scrie, sămi dea veşti despre integrarea sa în localitatea situată la 100 km de capitală. Uneori îmi scria sub forma unui fel de dialoguri succesive în care reproducea într-o forma aproape de realitate evenimentele din comunitatea respectivă. De altfel, luarea acestor notiţe făcea parte din obligaţiile sale pe timpul întâlnirilor mai mult sau mai puţin oficiale.
Claudiu nu înţelegea dacă refuzul autorităţilor centrale de a accepta un primar de altă naţionalitate era un simplu ghinion sau, dacă, dimpotrivă, era o chestiune de discriminare. Până la urmă de unde venea incompatibilitatea asta?
De ce oare nu se dădea o ordonanţă de urgenţă de la nivelul autorităţii centrale a compatibilităţii naţionale astfel încât localitatea respectivă să poată şi ea să prospere, să evolueze, să scape de austeritatea de 25 de ani?

Acum 3-4 săptămâni a avut loc un consiliu al localităţii. La întâlnire au participat liderii localităţii: viceprimarul, patronul de bodegă, tractoristul, reprezentantul comitetului de risc pe situatii externe şi alţi câţiva oameni cu rol în dezvoltarea localităţii.
Claudiu a fost însărcinat, ca de obicei, să ia notiţe la ce se întâmplă astfel încât la final să se adopte un plan de lucru ca rezultat al discuţiilor pe seama notiţelor.
Note din întâlnire (minutes of the meeting) din ziua X de la începutul lui noiembrie:
– Oameni buni, ne aflăm aici pentru dezvoltarea localităţii noastre. Noi vrem să o ducem mai bine iar cum ştiţi în ultimul timp am fost mereu refuzaţi de autoritatea centrală a compatibilităţii naţionale. Deşi eu am idei şi am unele cunoştinţe sus puse, nu putem să îl aducem pe Cichi Cean ca primar pentru că îmi vor spune că e mai bine să fiu eu primar decât să facă ei vreun efort să îl autorizeze pe Cichi Cean….
– Singura soluţie este, interveni patronul de bodegă, să luăm pe cineva care are direct acces la omul cu decizia autorizării naţionalităţii, astfel încât acel cineva să fie elementul de legătură între autoritatea centrală a compatibilităţii naţionale şi comunitatea noastră.
– Nu va accepta nimeni acest rol, spuse Claudiu în şedinţă, dacă îmi permiteţi, domnule viceprimar e o poziţie riscantă şi nu văd ce ar avea de câştigat….
– Claudiu, tu mereu ai o poziţie, care, pe lângă faptul că nu ar trebui să ai o poziţie, ne face să credem că te afli într-o poziţie diferită de cea a comunităţii. Tu ai vrea ca primarul nostru să fie respins din motive de xenofobie? interveni patronul de bodegă.
– Nu înteleg, spuse Claudiu…
– Soluţia, dragii mei, este una singură. Cunosc o doamnă care are la rândul ei o relaţie directă cu autoritatea centrală a compatibilităţii naţionale. Se cunoaşte de o viaţă cu cine trebuie. Propun să o punem în funcţie şi să nu lăsăm lucrurile să mai aştepte, spuse viceprimarul.
– Şi ce face doamna aceasta? întrebă reprezentantul comitetului de risc pe relaţiile externe ale comunităţii.
– Vinde la marginea localităţii covrigi şi alte delicatese. Are un magazin de la care se alimentează toată strada respectivă, mai mult sau mai puţin asfaltată, spuse tractoristul. E mai mult decât onorabil.
– Dar ea este prin natura lucrurilor incompatibilă cu o funcţie de conducere din cadrul primariei… Nu este calificată. Nu ştie nici engleză să vorbească cu Cichi Chean, nici calităţi manageriale nu are, şi are mereu probleme cu TVA-ul pentru că uită să îl aplice. Ce funcţie i se poate da? întrebă Claudiu.
– Aceea de Amfitrioana, Claudiu. Aceasta este o poziţie nouă, aflată în slujba cetăţeanului şi important este că vom avea în comunitate un primar. Amfitrioana va lăsa magazinul de delicatese şi va fi punctul nostru de legătură cu autoritatea centrală a compatibilităţii naţionale. Propun să ne vedem peste o săptamână sau două şi să facem lucrurile să funcţioneze, spuse sec şi concis patronul de bodegă.

Viceprimarul era îngândurat. Îi era greu să ia o decizie în acest sens iar propunerea patronului de bodegă trebuia văzută mult mai nuanţat.
Ambiguitatea acceptării unei soluţii uşor de implementat în aparenţa după care tânjea comunitatea respectivă pentru a-şi schimba soarta reprezenta în acelaşi timp o soluţie ce putea să se dovedească chiar una contestată de însăşi comunitatea respectivă ce s-ar fi putut considera, cu timpul, bătută de soartă.
Era ca într-un cerc vicios. Oamenii strigau că vor să prospere iar Cichi Cean care este un simbol trebuie să îi audă. Neavând suficientă încredere că strigătele lor se vor auzi, ei strigă şi mai tare iar în final strigătele lor nu mai sunt auzite de nimeni. Şi aici intervine rolul Amfitrioanei ce se poziţioanează între comunitate şi Cichi Cean. Cu toată ambiguitatea ce rezultă: mai are comunitatea nevoie de Cichi Cean ca un simbol dacă apare în scena Amfitrioana sau oamenii au de fapt nevoie de Amfitrioana iar Cichi Cean poate să rămână un simbol?

Peste 7 zile ale aceluiaşi Noiembrie: Extras din însemnările lui Claudiu:
(..) Amfitrioana se instală rapid la primărie. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să îşi comande un scaun în formă de tron. Scaunul acela era nemaiîntâlnit de comunitate, era un scaun rar, de piele, capabil să se roteasca în toate părţile. Toate scaunele comunităţii nu se puteau roti, doar ici-colo cu mici excepţii şi acelea nu foarte bine că nu prea erau unse. Apoi Amfitrioana a schimbat telefonul ei de veche generaţie cu trei telefoane de nouă generaţie iar în primul telefon a introdus în agenda oamenii buni ai comunităţii care răspundeau mereu prezent la orice oră din zi şi din noapte. În cel de al doilea telefon a introdus oamenii importanţi din exterior cu care trebuia să vorbească zilnic în principal pe aceia de la autoritatea centrală a compatibilităţii naţionale dar şi furnizorii de apă, de curent, de asigurări de sănătate etc. În cel de-al 3-lea telefon a introdus oamenii cu care nu se putea înţelege: o bucătăreasă, o doamnă care vindea bilete de autobuz, un desenator, un contractor, pe reprezentantul de risc pentru relaţiile externe, pe Claudiu şi alţi câţiva fără funcţii importante.

Extras din întâlnirea extraordinară a comunităţii înainte de venirea lui Cichi Cean….
– Doamnelor şi domnilor, vreau să vă spun că lucrurile încep să intre pe făgaşul lor. Odată cu venirea doamnei Amfitrioane printre noi, au încetat şi problemele pe care le aveam cu autorizarea lui Cichi Cean pe post de primar, spuse viceprimarul încercând să pară convingător. În cele din urmă am primit un răspuns favorabil că Cichi Cean poate să aibă şi sânge verde sau corcit, important e să fie un bun român pentru comunitate. Toate astea datorită Amfitrioanei noastre şi aş vrea să îi mulţumim pe această cale. Să dăm cuvântul doamnei Amfitrioane care a făcut posibilă această mare realizare.
În sală se auziră aplauze.
Amfitrioana se ridică din tronul ei din sala de consiliu şi luă cuvântul în faţa oamenilor din comunitate.
– V-am spus eu că asa se poate? Lucrurile par în esenţă imposibile dar sunt onorată să afirm contrariul. Cichi Cean vine curând şi trebuie să îl aşteptăm în condiţii impecabile (…).
În primul rând, totul începe de la bucătărie. Eu nu gătesc acasă dar ştiu exact cât pătrunjel trebuie pus în fiecare mâncare şi cum trebuie pusă masă nu doar unui oaspete de seamă, dar şi între noi aici ca buni colegi. Şi prin urmare, am să atrag atenţia că tot ce am mâncat până acum mi s-a părut fad, lipsit de gust şi cu prea multă apă.
Tractoristul care obişnuia să asculte pe la uşi le zisese tuturor că o auzise cu o zi înainte pe Amfitrioană că îi spusese bucătăresei că dacă nu va găti respectând frunzele de pătrunjel convenite împreună, situaţia ei se va înrăutăţi şi mai mult şi e posibil să o concedieze.
– Apoi, Claudiu, eu nu mă înţeleg cu tine, continuă Amfitriona. Dacă eu îţi spun că trebuie să trimiţi un comunicat de presă cu venirea lui Cichi Chean, de ce a întârziat acel comunicat?
– Pentru că el conţine un cuvânt inexistent în engleză şi altele care nu au sens, spuse Claudiu.
– Claudiu, află te rog că am verificat acest lucru ieri cu unul din oamenii mei de legătură din Grecia, Thassos Avansidis, cu care a trebuit să iau eu legătura în locul reprezentantului de risc pe relaţii externe tocmai pentru a nu rămâne blocaţi pe un text care oricum nu schimbă cu nimic datele problemei.
– Dar doamnă, în întâlnirea cu Thassis Avansidis, dumneavoastră nu aţi spus decât “hello” şi “bye bye”. Cum oare aţi dedus că oficialul grec ar fi fost de acord cu respectivul comunicat, întrebă uluit reprezentantul situaţiilor de risc pe relatii externe?
– Dragă domnule reprezentant pe situaţiile de risc în relaţiile externe, mi-ar fi plăcut să apreciezi mai mult ce fac eu pentru comunitate. Uneori într-o întâlnire un “Hello” este mai important decât întreg conţinutul unei discuţii care oricum e de complezenţă.
– Dar nu consideraţi, totuşi, că aşezarea dumneavoastră pe tron şi a domnului Thassos Avansidis pe un scaun mic, fără posibilitate de reglaj, a fost un gest incalificabil din partea dumneavoastră ca Amfitrioană a comunităţii noastre? interveni Claudiu.
– Claudiu, situaţia asta e ridicolă. Îmi spui tu mie cum să mă comport? Atâta timp cât mergem înainte şi nu mergem înapoi, nu văd care e problema. Nu accept sfaturi de la subalterni, eu cred că şefii trebuie să le spună subalternilor ce să facă şi nu invers….Aş vrea în primul rând când vine domnul Cichi Cean să îl primim cu aplauze. Am pregătit deja 2 şampanii la frigider, vă rog foarte mult să reglaţi frigiderul astfel încât şampania să nu fie nici prea rece, dar nici prea caldă. Am mai spus-o şi o repet, eu schimb lucrurile în aceasta comunitate astfel încât primarul mult dorit să fie un simbol adevărat pentru a merge mai departe şi să reuşim să construim nu doar o fabrică de căpăcele de cauciucuri de maşini, nu doar un mall, ci să avem şi alţi întreprinzători astfel încât prin taxele şi impozitele încasate să putem asigura un trai decent în comunitate şi să ne plătim facturile de gaz şi energie, etc. Cichi Cean e un simbol şi va trebui să rămână un simbol pentru noi, oamenii din această comunitate.

Note scrise din întâlniri informale.
Claudiu discuta cu patronul de bodegă la finalul şedinţei conduse de Amfitrioană. La discuţie participă şi tractoristul şi la un moment dat se alatură şi viceprimarul.
– Eu cred că este o mare eroare faptul că domnul Thassos Avansidis a stat pe un scaun mai mic, nerotativ iar Amfitrioana, mai puţin înaltă, era, totuşi, cu două capete mai înaltă când s-a aşezat pe tronul ei. Cred că este o gafă diplomatică, spuse Claudiu cu părere de rău.
– Claudiu, diplomaţia asta nu mai e chiar ca înainte, spuse patronul de bodegă. Tu crezi că Thassos Avansidis a venit până la noi aici la 100 km de capitală cu aşteptari mai mari? Tu crezi că la aştia e diferit? Ăsta a venit de la Kavala sau Salonic sau de unde naiba o fi, cu mâna goală, iar tu mai pui problema asta? Şi totuşi, doamna Amfitrioană m-a rugat frumos să îi fac o cafea şi să vin cu ea la ibric de la bodega mea deşi se afla la jumătate de kilometru de primărie astfel încât dl Thassos Avansidis să se simtă, pe cât se poate, ca la el acasă. Şi am adus cafeaua caldă….
– Nici eu nu am simţit o situaţie de incompatibilitate, interveni tractoristul. Am ascultat la uşă şi m-am uitat prin gaura cheii iar totul a decurs normal. Dl Thassos Avansidis vorbea mereu iar doamna Amfitrioană spunea “yes, yes”…
– Totuşi, eu cred că Cichi Cean merită şi el un scaun rotativ, mai confortabil, nu putem să îl primim în sala de consiliu pe un scaun obişnuit, va avea dureri de spate. Oare cât de incomod s-o fi simţit Thassos…
– Claudiu, Thassos Avansidis nu este Nikos Kazantzakis, să ne înţelegem. Dacă am fi avut un oaspete mai de seamă similar lui Nikos Kazantzakis, am fi văzut lucrurile diferit şi discuţiile ar fi durat mai mult. Însă realitatea este alta şi prin urmare, “de vreme ce nu putem schimba realitatea, să schimbăm ochii care zăresc realitatea”, spuse patronul de bodegă.
– Dar oare Nikos Kazantzakis sau unul similar lui, oricare ar fi el, chiar ar fi avut nevoie de scaun? întreba tractoristul.
– Ştii, domnule tractorist, Nikos Kazantzakis sau unul similar lui nu cred că e cel mai bun exemplu, spuse viceprimarul. Din câte se ştie, un astfel de caracter este destul de nestatornic. Chiar el spunea “Una dintre marile dorinţe ale vieţii mele a fost întotdeauna să călătoresc. Să văd şi să păşesc prin ţări necunoscute, să înot în mări necunoscute, să străbat lumea, să văd, să privesc cu o sete nepotolită tărâmuri noi, mări, oameni, idei….”
– Eu unul nu îl vad pe Nikos Kazantzakis ăsta sau pe altul similar lui să vină în comunitatea noastră. Noi nu avem mare aici, este doar câmpie…, spuse tractoristul.,
– Să revenim la Claudiu, spuse patronul de bodegă, pentru că lucrurile trebuie lămurite.  Claudiu, eşti de ceva timp aici şi nu eşti încă integrat. Amfitrioana este deranjată de prezenţa ta. De aceea eşti indezirabil. Urmează să aiba aceiaşi soartă şi bucătăreasă pentru că face mereu mâncăruri fără suficiente frunze de pătrunjel, dar şi reprezentantul de risc pentru relaţiile externe pentru că se teme că Cichi Cean ar vorbi mai mult cu el decât cu ea. Ea, pentru binele comunităţii, trebuie să vorbească mai mult cu Cichi Chean decât oricine din comunitate şi nu invers.
Claudiu se uită resemnat în gol.
– Ştiţi, mi-am dat seama de toate cele spuse. Am căutat să mă fac util, să îmi asum mai multe funcţii deşi nu am avut şansa să mi se dea vreo funcţie. M-am străduit. Am băut şi din palinca numită “marea comunitate”. Când a fost nevoie, am descărcat în curtea interioară pachetele din tiruri la amiază când arşiţa e în toi. Am scris şi scrisori pentru externe în limbile pe care le ştiu. M-am întâlnit şi cu Minstrul de rang înalt dar şi cu cel de de la adminstraţia centrală. Şi cu alţi câţiva miniştri. Am parcat zi de zi maşina pe strada comunală (mai mult sau mai puţin asfaltată) tocmai pentru a nu deranja pe cineva pentru că de la poarta mi s-a spus că nu am voie să parchez în curte pentru că doar oficialii parchează deşi parcarea era liberă când oficialii nu veneau. Mai nou am vorbit şi cu Thassos Avansidis şi părea încântat că vorbeşte şi el cu cineva… Dar simt că lipseşte ceva… Şi tocmai de aceea mi-am dat deja demisia, spuse Claudiu ca o concluzie.
– Nu ai cum să-ţi dai demisia, interveni patronul de bodegă.
– Nu ai cum să-ţi dai demisia, interveni şi viceprimarul.
– Nu ai cum să-ţi dai demisia, spuse şi tractoristul. Doamna Amfitrioană doreşte să te dea ea afară ca o situaţie de incompatibilitate între tine şi marea comunitate. Ar trebui să-ţi retragi demisia.
– Nu pot să o retrag, pentru că am înregistrat-o la resurse umane. Şi când mi se dă număr de înregistrare de la resurse umane, situaţia e ireversibilă. Nu ştiu ce e de făcut, spuse Claudiu.
– Există o singură soluţie pentru a nu tensiona situaţia chiar înainte de venirea lui Cichi Cean, spuse patronul de bodegă.
– Care ? întreba Claudiu.
– Să te dea Amfitrioana afară chiar dacă ţi-ai dat demisia. E spre binele comunităţii, spuse patronul de bodegă. Cred că situaţia asta e inspirată puţin din aceea a actualului Preşedinte în exerciţiu aflat la finalul mandatului sau care se vrea demis de o parte din politicieni deşi într-o lună îi expiră mandatul. Cu toate acestea, ea se poate proba mai întâi pe tine, ca un preambul la ceva mai complex.
– Dar oare o demisie urmată de o concediere nu ar însemna negarea primei? întrebă viceprimarul.
– Ar determina inversul rezultatului aşteptat şi ar anula efectul scontat? întrebă şi patronul de bodegă, gânditor.
– Nu cred, spuse Claudiu. Sunt de acord, dincolo de orice preambul fictiv sau real. Trebuie să îi dăm Amfitrioanei ce e al Amfitrioanei, spuse Claudiu.

Epilog:
Tractoristul rămase singur cu patronul de bodegă.
– Tu crezi că Cichi Cean se va simţi confortabil?, il întrebă patronul de bodegă pe tractorist.
– Nu ştiu. Dar mi-ar fi plăcut să îi fi luat măcar un balansoar, spuse tractoristul. Mă mai dădeam şi eu în el când era plecat pe teren.

Epilog la epilog:
Există un timp în care umilinţa şi compasiunea se întâlnesc într-o clipă zero. În spatele clipei zero este umilinţa iar în faţa clipei zero este compasiunea. Umilinţa este adusă mereu la cunoştinţă de cineva, iar umilul joacă rolul unui neputincios. Între atâtea soluţii de răzbunare, compasiunea faţa de cel ce a
determinat umilinţa este cea mai elegantă. Şi totuşi, compasiunea faţa de celălalt este uneori mai apăsătoare decât propria umilinţă îndurată.

Note finale:
În jurul meu funcţiile au devenit mai importante decât oamenii. Oamenii au uitat să îşi spună pe nume şi se strigă pe funcţii. Dincolo de funcţii, oamenii se plimbă pe strada lor, mai mult sau mai puţin asfaltată, fără identitate. Cei care îşi caută identitatea trebuie să viseze marea acolo unde valurile nu au ajuns niciodată.

Leave a Reply

Your email address will not be published.