Premierul Victor Ponta a declarat, pentru presa străină, că nu exclude o posibilă reducere a taxelor până la finele acestui an, adăugând că este încrezător că România va respecta ținta de deficit fiscal de 1,8% din Produsul Intern Brut convenită cu Fondul Monetar Internațional (FMI), transmite Reuters

‘Nu exclud deloc ideea ca, în cursul acestui an, să putem să oferim stimulente pentru creșterea economică’, a afirmat, luni, Victor Ponta, precizând că este prea devreme de spus care sunt taxele ce ar putea fi reduse. ‘Dacă vom avea spațiul fiscal necesar, ar fi o prostie să nu o facem’, a adăugat el.

‘Orice măsuri fiscale care ar putea fi aplicate anul acesta vor fi în limitele deficitului de 1,8%’, a dat asigurări premierul României.

 

Totodată, Ponta a apreciat că ‘finanțele României sunt într-o situație bună” și se așteaptă la un excedent bugetar de aproape un miliard de euro (1,1 miliarde de dolari) în primul trimestru din 2015.

Potrivit acestuia, Executivul intenționează să demareze oferte publice inițiale pentru Hidroelectrica, Compania Națională “Administrația Porturilor Maritime” Constanța și Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) în a doua parte a acestui an.

‘Pe baza propunerilor consultanților, cred că va fi o strategie bună să fie listate 15-25% din acțiunilor acestor companii’, a precizat premierul.

Guvernul de la București a anunțat, în februarie, planuri de scădere a taxelor. Propunerile vor fi trimise Parlamentului săptămâna viitoare, a anunțat Victor Ponta, adăugând că România va convinge Fondul Monetar Internațional că reducerile sunt sustenabile.

FMI a sprijinit România cu o serie de acorduri, după explozia bulei imobiliare din 2009 și intrarea țării în recesiune. Fondul a cerut guvernelor aflate la putere să reducă deficitul și să implementeze reforme.

Ultimul acord încheiat de România cu Fondul Monetar Internațional expiră în septembrie.

FMI și-a exprimat în mod public temerile privind sustenabilitatea precedentelor reduceri de taxe anunțate de Victor Ponta.

agerpres.ro