Redresarea zonei euro prinde avânt datorită măsurilor de stimulare aprobate de Banca Centrală Europeană, a afirmat luni șeful BCE, Mario Draghi, solicitând guvernelor să profite de această situație pentru a avansa cu reformele care vor îmbunătăți perspectivele regiunii pe termen lung, transmite MarketWatch.

Actuala îmbunătățire a condițiilor economice, la care a contribuit și BCE, trebuie să fie folosită’, a declarat Mario Draghi, la o conferință pe teme financiare desfășurată la Frankfurt.

Conform prognozei revizuite a BCE, anul acesta, economia zonei euro ar urma să înregistreze un avans de 1,5%, față de o expansiune de 1% estimată anterior, reflectând impactul favorabil al scăderii prețului la țiței și al deprecierii euro.

De asemenea, decizia Băncii Centrale Europene de a lansa măsuri de relaxare cantitativă (QE) în valoare de 1.100 de miliarde de euro a îmbunătățit încrederea companiilor.

În 2014, PIB-ul UE a crescut cu 1,4%, iar al zonei euro cu 0,9%, conform datelor preliminare publicate luna trecută de Oficiul de Statistică al Uniunii Europene (Eurostat).

Șeful BCE a cerut liderilor celor 19 state din zona euro să întărească reglementările care guvernează regiunea și să profite de această situație pentru a avansa cu reformele care vor îmbunătăți perspectivele pe termen lung.

 

‘Majoritatea indicatorilor sugerează că redresarea susținută prinde avânt. Încrederea în rândul firmelor și a consumatorilor este în creștere. Estimările privind evoluția economiei zonei euro sunt revizuite în creștere. Și creditarea bancară se îmbunătățește din punct de vedere al ofertei și al cererii’, a explicat președintele BCE.

Acesta a citat beneficiile economice care decurg în urma scăderii prețului țițeiului, a măsurilor de stimulare aprobate de Banca Centrală Europeană anul trecut, ‘care au dus la o atenuare semnificativă a condițiilor de finanțare’, și reformele economice implementate de unele state membre ale zonei euro.

‘Avem dreptate să fim optimiști privind perspectivele dar asta nu înseamnă că trebuie să ne încetinim eforturile’, a avertizat Draghi, solicitând noi reforme pentru a face piața forței de muncă mai flexibilă și economiile mai productive.

Săptămâna trecută, BCE a început implementarea măsurilor de relaxare cantitativă de 1.100 miliarde de euro, pentru a combate deflația persistentă și șomajul, care se ridică acum la aproximativ 11% în zona euro. Potrivit cifrelor comunicate luni de BCE, la data de 13 martie 2013 achizițiile de obligațiuni garantate cu active ale BCE au ajuns la 3,75 miliarde de euro, iar achizițiile de obligațiuni acoperite au urcat până la 56,95 miliarde de euro.

Cifrele publicate luni de BCE arată că instituția este pe cale să îndeplinească promisiunea președintelui Mario Draghi, potrivit căruia, până în luna septembrie 2016, BCE va face, lunar, achiziții combinate de obligațiuni suverane ale statelor din zona euro și bonduri corporatiste de până la 60 de miliarde de euro.

Spre deosebire, însă, de programele de relaxare cantitativă ale Rezervei Federale americane și Băncii Angliei, programul similar demarat de BCE se va derula pe o piață unde o mare parte din obligațiuni au randamente negative. Aceasta înseamnă că băncile centrale cumpără obligațiuni de pe urma cărora se așteaptă să înregistreze pierderi.

agerpres.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *