România are doi miliardari şi aproape 180 de milionari ultrabogaţi, după cum le spune compania de consultanţă care a realizat această statistică. Nu a oferit niciun detaliu despre identitatea acestor oameni, dar pe mulţi dintre ei îi ştim din topurile realizate de publicaţiile financiare.
Anul trecut, 177 de români aveau o avere mai mare de 30 milioane de dolari, cu cinci mai mulţi decât în 2013. Iar până în 2020 numărul lor va creşte cu încă 120 de bogaţi, potrivit unui studiu realizat de firma de consultanţă Knight Frank.
Dintre bogaţii români 48 de persoane sunt cu averi de peste 100 de milioane de dolari, faţă de 47 în anul anterior, şi există și doi miliardari.
În următorii zece ani, autorii studiului estimează că numărul celor cu averi de peste 100 de milioane de dolari va creşte cu 32 şi că vor fi trei miliardari.
Ca o comparaţie, în Polonia sunt deja 503 de persoane cu averi de peste 30 milioane de dolari. Dintre ei, 73 au peste 100 de milioane de dolari şi cinci peste un miliard, iar în Cehia trăiesc 399 de persoane cu peste 30 de milioane de dolari active, 81 cu peste 100 de milion şi patru cu peste un miliard.
Cei de la Knight Frank îi numesc pe cei care au averi de peste 30 de milioane de dolari ultrabogaţi, deşi acest termen este unul relativ. La nivel global numărul lor a crescut cu 3% faţă de anul trecut, la aproape 173.000.
38.300 de persoane au averi de peste 100 de milioane de dolari, cu 1.183 mai multe decât în 2013, în timp ce în întreaga lume sunt 1.844 de miliardari, cu 53 mai mulţi faţă de 2013.
În clasamentul pe continente, Europa are cei mai mulţi ultrabogaţi, 60.565 de persoane, urmată de America de Nord cu 44.922 şi Asia cu 42.272.
Însă în clasamentul pe ţări, pe primul loc sunt Statele Unite ale Americii, pe locul doi este Japonia, urmată de Germania şi Marea Britanie pe locurile trei şi patru în vreme ce China este pe locul al cincilea, deşi numărul milionarilor şi miliardarilor născuţi pe meleagurile sale a crescut foarte mult în ultimele decenii.
digi24.ro