Avionul Boeing-777 al companiei Turkish Airlines, care efectuează luni cursa Istanbul – Sao Paulo și a fost constrâns să aterizeze pe aeroportul din Casablanca după ce la bordul aparatului s-a găsit un bilet ce semnala prezența unei bombe, își va relua zborul după ce echipele de securitate marocane ce au inspectat aparatul nu au găsit niciun dispozitiv exploziv, relatează AFP citând un comunicat emis de operatorul aerian.

imageResize

 

Avionul cu 256 de persoane la bord a decolat de la Istanbul la ora locală 09.30 (07.30 GMT) și a aterizat la Casablanca la scurt timp după ora locală 14.00. Pasagerii au fost evacuați pentru ca aparatul să poată fi cercetat de echipele de securitate, care au anunțat în final că este vorba despre o alarmă falsă.

Potrivit comunicatului emis de Turkish Airlines, pasagerii vor fi reîmbarcați și avionul își va continua zborul către Sao Paulo.

Conform Bloomberg, un alt avion al companiei Turkish Airlines, ce efectua zborul Istanbul-Tokyo, a făcut duminică obiectul unei alerte privind prezența unei bombe la bord. În avion nu a fost însă găsită nicio încărcătură explozivă.

agerpres.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *