De la datoriile apărute la ultima recesiune, preţul cărnii de vită în America s-a dublat. Reprezentanţii Sistemului Federal de Rezerve al Statelor Unite ale Americii (FED) susţin că preţurile au crescut într-un ritm fără precedent în ultimii şase ani.

Dacă la începutul anului 2009, un kilogram de carne de vită costa 4,4 dolari, în februarie 2015 preţul a ajuns la 9,3 dolari. Chiar şi acum 12 luni, preţul era undeva la nivelul de 7,7 de dolari pe kilogram, reiese dintr-o analiză făcută de autorul american Michael T. Snyder.

Aşadar, această creştere uriaşă are un impact asupra populaţiei, având în vedere că o familie americană consumă circa 121, 5 de kilograme de carne anual. Singurele persoane care depăşesc consumul de carne al americanilor sunt luxemburghezi. Dacă salariile ar fi crescut o dată o majorarea preţurilor, atunci acestă creştere nu s-ar mai fi simţit la fel de mult în buzunarele consumatorilor. Din contră, veniturile familiilor americane au scăzut în ultimii şase ani. Clasa de mijloc este constrânsă, astfel încât până şi tradiţionalul burger va ajunge un produs de lux.

Aproape jumătate dintre americani (47%) nu economisesc nici măcar un dolar din veniturile lor. Motivul principal pentru care nu face acest lucru este faptul că nu pot pune bani deoparte. Salariile stagnează, în timp ce cheltuielile zilnice sunt în creştere.

În condiţiile în care locurile de muncă bune s-au redus, s-a creat o competiţie acerbă pentru obţinerea acestor joburi. Potrivit Biroului de Statistică a Muncii din America, cele mai răspândite joburi sunt cele de casier sau de vânzător comercial. Şi nici una dintre aceste ocupaţii nu acoperă cheltuielile cu care se confruntă o familie din clasa de mijloc. În medie, un vânzător comercial câştigă 24.000 de dolari într-un an, în timp ce un casier este remunerat cu 20.000 de dolari după 12 de luni de muncă.

Din cauza acestor condiţii, milioane de americani sunt nevoiţi să lucreze în mai multe locuri în acelaşi timp pentru a-şi întreţine familiile, iar situaţia pare a se înrăutăţi, conform statisticilor. Săptămâna trecută, FED a început să devină pesimistă înaintând nişte cifre descurajante, susţinând că în primul trimestru din acest an creşterea economic va fi de doar 0,2%, sub estimarea făcută în februarie de 2,5%.

“În prezent, suntem la un punct de cotitură. Bula falsei stabilizări se va sparge în curând, iar când oamenii îşi vor da seama că va veni o nouă criză se va crea panică. În acelaşi timp, preţurile produselor alimentare se vor simţi şi mai mult în portofelele noastre, chiar dacă nu vor creşte mai mult decât atât. Aşadar, hai să sperăm pentru ce este mai bun, dar să ne pregătim pentru ce este mai rău”, a scris autorul Michael T. Snyder pe blogul său, The Economic Collapse.

capital.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.