Românii rămân fideli, în cea mai mare parte (83%), achiziției de bijuterii direct din magazinele de specialitate, în timp ce doar 11% dintre aceștia preferă să cumpere online, arată un studiu de piață, dat publicității miercuri.
Conform cercetării, marea majoritate a celor care cumpără bijuterii online sunt tineri cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani, produsele preferate fiind pandantivele.
Pe de altă parte, același segment de cumpărători afirmă că ar putea cumpăra mai multe bijuterii din magazinele online dacă ar beneficia de facilități, precum posibilitatea de a grava bijuteriile (49%), posibilitatea de a estima măsura degetului pentru inelele achiziționate (47%) sau dacă ar beneficia de consultanță specializată privind tipul de bijuterie care se potrivește fiecărei persoane (33%).
De altfel, studiul întocmit de iSense Solutions arată că 83% dintre români preferă să achiziționeze bijuterii din magazinele fizice de specialitate iar unul dintre motivele care stau la baza acestei preferințe este reprezentat de consultanța oferită de către personalul specializat din aceste puncte de comercializare. De altfel, 63% dintre respondenți au indicat acest personal ca principală sursă de informare în vederea unei achiziții. Totuși, 50% dintre români se informează și de pe site-urile specializate în vânzarea de bijuterii.
Potrivit sursei citate, dacă majoritatea tinerilor din categoria de vârstă 25-34 de ani preferă bijuteriile de aur (55%), un procentaj de 63% dintre cei cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 de ani sunt interesați mai mult de bijuteriile din argint.
Studiul evidențiază faptul că femeile cumpără bijuterii pentru a le purta, în timp ce bărbații sunt mai interesați să achiziționeze bijuterii pentru a le oferi cadou.
În același timp, bărbații sunt mai atrași decât femeile de renumele magazinului (45,7% față de 36,9%) și de marca bijuteriei (45,8% față de 39,8%), în timp ce femeile sunt mai influențate decât bărbații de prețuri (89,6% față de 80,4%) și promoții (80,2% față de 70,6%).
Intențiile de cumpărare pentru următoarele 12 luni relevă faptul că bijuteriile cele mai căutate vor fi inelele.
Sursa datelor incluse în cercetare este reprezentată de informațiile extrase din Studiul Omnibus, realizat online de către compania iSense.Solutions în cadrul Panelului ResearchRomania.ro.
Datele sunt reprezentative pentru persoanele cu vârsta de peste 15 ani, din mediul urban din România, iar rezultatele au un grad de eroare de +/-3%, la un nivel de încredere de 95%.
agerpres.ro