Coreea de Sud se pregătește de inaugurarea, la 21 aprilie, în orașul Daegu, a primului său tren suspendat care nu va fi folosit doar în scopuri turistice, ci și pentru transportul zilnic de călători.

 

coreea de sud tren suspendat

Acoperind un traseu de aproape 24 de kilometri, noua linie de tren suspendat (‘monorail’) din Daegu va fi a patra din lume ca lungime, după două astfel de linii din China și una din Japonia.

Situată la o înălțime de aproximativ 10 metri, noua linie completează cele două rute de metrou subteran deja existente în Daegu (sud-est), al patrulea oraș din Coreea de Sud ca populație (2,5 milioane de locuitori), după capitala Seul, Busan și Incheon.

Construcția a început în 2006, iar costurile au fost de peste 1,3 miliarde de dolari, 60% din fonduri fiind asigurate de guvernul central de la Seul, iar 40% — de autoritățile locale.

Foto: (c) Ionuț MAREȘ / AGERPRES

Linia va avea 30 de stații (amplasate la fiecare 800 de metri) și va fi deservită de 28 de trenuri a câte trei vagoane, care vor putea circula cu o viteză de până la 70 de km pe oră. Fiecare tren are o capacitate minimă de 265 de pasageri, dar numărul maxim de călători poate ajunge la 398.

Trenurile nu au conductor, fiind automate și controlate prin radio. Acest tip de tren este nepoluant și mult mai silențios decât trenurile obișnuite, fiind dotat cu roți de cauciuc. Pentru ca intimitatea locuitorilor din blocurile prin apropierea cărora va trece noul tren să fie respectată, geamurile fiecărei garnituri sunt proiectate să devină opace la traversarea unor astfel de zone.

Foto: (c) Ionuț MAREȘ / AGERPRES

Autoritățile estimează că noua linie de tren suspendat va transporta până la 30.000 de pasageri pe oră și va oferi o îmbunătățire substanțială a infrastructurii locale de transport și a celei turistice.

Funcționarea noului tren a fost prezentată marți celor peste 80 de jurnaliști din întreaga lume care participă la cea de-a treia ediție a Conferinței Internaționale a Jurnaliștilor din Coreea de Sud (13-17 aprilie), organizată de Asociația Jurnaliștilor din această țară.

Agerpres

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *