Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, s-a întâlnit joi, la sediul Municipalității, cu primarii localităților din județul Ilfov, în vederea demarării procedurilor de constituire a Asociației de Transport Metropolitan București.

Potrivit unui comunicat al Municipalității, asociația va avea ca scop gestionarea transportului public în București și județul Ilfov, conform prevederilor regulamentului european 1370/2007, prin implementarea unui sistem public de transport integrat în această regiune.

Asociația de Transport Metropolitan București va fi formată din Capitală, Consiliul Județean Ilfov și primăriile din județul Ilfov care doresc un sistem public de transport integrat atât cu Bucureștiul, cât și cu celelalte localități.

De asemenea, asociația își propune implementarea de proiecte prin atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea sistemului de transport public din regiune, fie că este vorba despre refacerea infrastructurii sau de achiziția de autovehicule.

“Cred că ne este foarte clar nouă, celor care ne aflăm astăzi aici, că nu putem acționa eficient decât împreună. Astfel, prin această Asociație de Transport Metropolitan București, pe care sper că o vom înființa în cât mai scurt timp, vom putea răspunde necesităților cetățenilor, prin implementarea unui sistem public de transport integrat, care să faciliteze transportul public din și către județul Ilfov și București” a declarat edilul Sorin Oprescu.

La ședință au mai participat președintele Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache, reprezentanți ai Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare și reprezentanții consorțiului care realizează Planul Urban de Mobilitate Durabilă pentru zona București-Ilfov, ce va include printre altele și noile condiții în care trebuie să se desfășoare transportul public atât în București, cât și în Ilfov, arată sursa citată.

agerpres.ro