Orgiile la care se dedau petrecăreţii care îşi beau minţile nu sunt o realitate a lumii moderne, aşa cum s-ar putea crede. Una dintre cele mai vechi scrieri pe această temă datează din vremea lui Ghilgameş, regele Mesopotamiei, 2.800 ÎH. Un expert britanic trece în revistă problemele pe care narcoticele şi băutura le-au creat de-a lungul istoriei şi modul în care autorităţile de azi se pot inspira din soluţiile puse în practică de antici pentru a gestiona situaţia.

Tot românul ştie că Burebista a dat foc viilor, pentru că, încă de acum 2.000 de ani, vinul consumat în exces le cam lua minţile strămoşii noştri, iar acest lucru reprezenta un pericol pentru societate. Chiar dacă nu au luat o măsură atât de radicală, consumul de alcool a reprezentat o problemă şi pentru alte popoare din lumea antică.

Potrivit The Independent, poliția britanică se pregăteşte de valul de turişti care petrec fără discernământ în straţiunile din Spania, cum este şi Magaluf, insula Mallorca. Mark Bellis, profesor de sănatate publică de la Universitatea Bangor din Wales, explică ce lecţii pot învăţa oficialii de azi care gestionează metropolele şi staţiunile, din lunga istorie urbană.

“Credem că descoperim problemele generate de viaţa de noapte, pentru prima dată, dar acestea au fost o realitate cu mult timp îaninte”, a declarat, pentru The Independent, Mark Bellis.

Acum mii de ani în Mesopotamia, când oamenii au abandonat viața nomadă şi au început să construiască oraşe şi au trăit în ele, au apărut şi aceste probleme. “Nu a fost întotdeauna scandal în istorie: oamenii vor o să se simtă în siguranţă pe timp de noapte, dar cer, de asemenea, libertate şi protecţia anonimatului”, a explicat savantul.

El a adăugat că una dintre primele dovezi sitoricele a fost decretul lui Ghilgameș, un rege mesopotamian care a trăit în jurul anului 2.800 Î.H. Poemul epic evidenţiază cum a promis muncitorilor “bere şi vin în râuri”, în zi de sărbătoare, ca cea de anul nou.

Potrivit profesorului Bellis, acest lucru s-ar traduce liber prin faptul că festivitaţile datează de la începutul civilizaţiei, iar istoria este bogată în astfel de exemple. În zile de sărbătoare, oamenii uitau de constrângerile sociale şi comportamentul civilizat.

“În Pompei au avut iluminat stradal, dar oamenii s-au plâns că le încălca dreptul la anonimatul. În Egiptul antic conducătorii au avertizat oamenii să nu amestece alcool cu o substanţă folosită în scop medical, numită “albastru de lotus”, care provoca o stare halucinantă, de extaz; Şi au existat şi avertismente cu privire la beţie şi prostituate, grecii îndemând oamenii la prudenţă în a amesteca băuturi diferite”.

Grecia

Grecii transmiteau avertismente pentru prin intermediul pieselor de teatru. Băutura moderată era considerată bună pentru sănătate, sporea “iubirea şi plăcerea”, dar se încuraja odihna după consum. Dramele antice avertizau că excesele bahice degenerează în violenţă. De asemenea, grecii erau sfătuiți să bea un pahar de apă între cupele de vin şi diluarea vinului cu apă.

Egipt

Egiptenii s-au preocupat de multitudinea de baruri care erau deschise de-a lungul Nilului şi au avertizat că bautura în exces duce la comportament indecent. De asemenea populaţia era avertizată să nu ia substanțe halucinogene, cum ar fi albastru de lotus.

Roma

Autoritățile din Pompei a introdus iluminatul stradal, dar acest lucru a provocat plângeri din partea celor care se temeau că s-ar putea ca ziua s-ar putea afla ce făceau noaptea. Acest lucru s-ar traduce, în epoca modernă, cu plângerile la adresa camerelor ce monitorizează domeniul public şi care ar reprezenta o invadare a vieţii private.

evz.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.