Am reunit două deserturi favorite într-unul singur, imbatabil!
Ingrediente
3 foi de gelatină
3 linguri praf de budincă cu aromă de vanilie
200ml de lapte integral
300ml de smântână groasă
100g de unt, topit, plus puțin extra pentru uns tava
250g de biscuiți digestivi
3 cutii x 300g cremă de brânză
200g de zahăr
1 lingură pastă sau extract de vanilie
135g jeleu de zmeură pudră, din comerț
175g de zmeură înghețată
1 lingură de zahăr pudră
1 lingură de sherry (opțional)
Mod de preparare
- 1. Pune foile de gelatină într-un bol cu apă rece pentru a se înmuia. Într-un bol mare pune praful de budincă și 3 linguri de lapte și amestecă-le pentru a forma o pastă. Încălzește restul de lapte împreună cu 100ml de smântână, într-o oală mică. În momentul în care începe să fiarbă, toarnă laptele peste pasta de budincă, amestecând cu un tel. Transferă compoziția în oala inițială și încălzește-o, amestecând continuu până se îngroașă. Îndepărteaz-o de pe foc. Stoarce foile de gelatină și încorporează-le în budincă. Clătește bolul, toarnă crema la loc în el, apoi acoperă suprafața ei cu folie alimentară.
- 2. Unge cu unt o formă de prăjitură cu diametrul de 23cm și tapeteaz-o cu un strat dublu de folie alimentară, care să acopere fundul, dar și pereții tăvii. Învelește tava la exterior în folie de aluminiu – eventualul jeleu care se va scurge va cădea în această folie. Fărâmițează biscuiții până obții un pesmet fin, adaugă untul, apoi repornește robotul de bucătărie. Întinde acest amestec pe fundul tăvii, apăsând ferm pe el cu dosul unei linguri.
- 3. Pune crema de brânză, zahărul și vanilia într-un bol mare și omogenizează-le cu ajutorul unui mixer. Bate rapid budinca pregătită anterior pentru a o face mai fluidă, apoi încorporează-o în amestecul pentru cheesecake. Întinde această compoziție peste blatul de biscuiți și uniformizeaz-o la suprafață. Lovește de câteva ori tava de suprafața de lucru pentru a începărta bulele de aer (este esențial să nu rămână goluri între cheesecake și folia alimentară, pentru că altminteri jeleul se va scurge în pasul următor). Dă tava la frigider 4 ore.
- 4. Pregătește jumătate din jeleu conform instrucțiunilor de pe ambalaj, apoi lasă-l să se răcească 30 de minute. Toarnă-l peste cheesecake, așază deasupra zmeura congelată și pune desertul la frigider încă 1 oră. Pregătește cealaltă jumătate de jeleu cu 30 de minute înainte de a scoate cheesecake-ul din frigider. Toarnă peste el al doilea strat de jeleu și lasă-l încă 1 oră, să se stabilizeze.
- 5. Pune restul de smântână, zahărul pudră și sherry-ul (dacă folosești) într-un bol și bate-le până obții o frișcă moale. Transfer-o într-un con pentru șprițat. Scoate cheesecake-ul din tavă și îndepărtează folia alimentară. Așază desertul pe o farfurie și șprițează frișca pe margine. Cel mai bine este să fie servit în aceeași zi, dar poate fi păstrat la frigider 3 zile.