Majoritatea acestor substanţe toxice pot fi găsite în produsele obişnuite: cosmetice, jucării, computere, îmbrăcăminte sau mobilă.

Acțiunea lor cumulată poate avea efect cancerigen, cei mai afectați fiind femeile și copiii.

Bisfenol A – în recipiente pentru copii

Este folosit în materiale plastice policarbonate, intrând în compoziția recipientelor pentru hrana copiilor, ambalaje pentru alimente conservate și băuturi, cutii de lapte, CD-uri, lac de unghii, recipiente de plastic pentru apă. Substanța se acumulează în organism iar afectele ei persistă mult timp, putând duce la perturbări endocrine și de reproducere. Efectele pe termen lung sunt cancer la sân, diabet. Afectează dezvoltarea creierului.

Ftalați – în jucării

Sunt folosiți atât la prelucrarea maselor plastice cât și ca adivitivi într-un număr mare de produse – de la jucării pentru copii la produse de îngrijire. Afectează buna funcționare a organelor reproductive la femei și la bărbați. Dăunează ficatului și rinichilor, perturbează sistemul endocrin și pot avea efect cancerigen.

Surfactanți perfluorinați organici – în tigăile cu teflon

În această categorie intră PFOA și PFOS, compuși care cresc rezistența produselor la foc, ulei, murdărie, apă. Intră în compoziția pieselor de îmbrăcăminte impermeabile, a tigăilor cu teflon, a containerelor alimentare căptușite și hârtiei pentru fast food și pizza, dar și a covoarelor și pieselor de mobilier. Pot să declanșze cancere la vezică, prostată, și să afecteze ficatul.

Retardanți de flacără brominați – în covoare și mobilier

În aceată categorie intră PCBs și PBDEs, care intră în compoziția aparaturii electronice și electrice (computere, fiare de călcat, televizoare), automobilelor, covoarelor, pieselor de mobilier, diferitelor tipuri de textile, având efect ignifug (împiedică propagarea focului). Mimează acțiunea hormonilor feminini estrogeni, fiind perturbatori endocrini. Pot modifica structura ADN-ului celular, ducând la boli ale sistemului nervos.

sursa