Guvernul a aprobat modelul bonului valoric de care vor beneficia elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 150 lei pe membru de familie.

Cuantumul bonului valoric reprezintă echivalentul în lei al sumei de 200 euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a lunii precedente achiziţiei.

“Culoarea bonului valoric din acest an va fi albastru deschis. Din motive de securitate, în fiecare an, culoarea şi seria bonului valoric se schimbă prin Hotărâre de Guvern”, susţine sursa citată.

Potrivit calendarului, în anul 2015, distribuirea bonurilor pentru achiziţionarea de calculatoare se va face în perioada 24 iunie – 30 iulie, iar achiziţionarea propriu-zisă se va face în perioada 24 iunie – 31 august.

Configuraţia minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziţionarea cărora se acordă sprijinul financiar este următoarea: procesor 2 Ghz, 1 GB RAM şi 250 GB hard-disk şi software de bază licenţiat, incluzând un sistem de operare şi un program antivirus.

“Bugetul alocat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice pentru derularea ‘Euro 200’ în anul 2015 este de 16 milioane de lei, estimându-se că vor beneficia de acest sprijin 17.779 de elevi şi studenţi”, mai anunţă Guvernul.

Programul ‘Euro 200’ se derulează începând cu anul 2004 iar obiectivele sale sunt stimularea achiziţionării de computere prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale, respectiv crearea de competenţe în utilizarea mijloacelor IT& C.

Potrivit Guvernului, în cei zece ani de aplicare a “Euro 200” au beneficiat de acest program 281.349 de elevi şi studenţi.

AGERPRES