Italia este una din puţinele ţări europene unde se regăsesc aproape toate formele posibile de turism: ţara se mândreşte cu numeroase monumente aflate în patrimoniul cultural al umanităţii, are mii de kilometri de litoral, munţi impresionanţi, unde se pot practica în voie sporturile de iarnă, staţiuni balneoclimaterice, şi, în general vorbind, cam tot ce-i trebuie pentru a atrage în fiecare an zeci de milioane de turişti străini. Pentru 2007, estimările Autorităţii Italiene pentru Turism prevăd sosirea a peste 40 de milioane de turişti străini care vor aduna peste 100 de milioane de nopţi de cazare în hotelurile, vilele şi pensiunile italiene.
Dată fiind extraordinara densitate a monumentelor istorice şi a colecţiilor faimoase de artă din Peninsula Italică, reflectată şi prin existenţa a 41 de situri incluse pe lista UNESCO, nu este de mirare că turismul cultural se bate de la egal la egal cu sejururile estivale în privinţa numărului de turişti străini. Acest fapt, coroborat cu existenţa unor faimoase staţiuni montane atât în Dolomiţi, cât şi în Alpi, face ca Italia să fie o destinaţie frecventată de vizitatorii străini pe tot parcursul anului, şi ca veniturile generate din turism să nu se subţieze foarte mult nici măcar toamna sau primăvara.
De altfel, cu spiritul lor comercial extrem de dezvoltat, italienii au înţeles că pentru a scoate cât mai mulţi bani din turism trebuie în primul rând să ai capacitatea de a-i transporta pe vizitatori cât mai repede şi comod la destinaţie. Ţara este plină de aeroporturi, iar reţeaua de căi ferate şi autostrăzi este bine dezvoltată, astfel că până şi circuitele care te poartă de la Veneţia până la Palermo se pot desfăşura în condiţii foarte bune.
Evident, încercarea de a prezenta frumuseţile Italiei într-o pagină de ziar reprezintă o misiune imposibilă. Ne-am oprit aşadar asupra câtorva din cele mai populare destinaţii turistice, devenite emblematice pentru o ţară pe care nu-ţi ajunge o viaţă de om ca s-o vizitezi.
Veneţia, perla Adriaticii
Probabil cea mai populară destinaţie turistică din toată Italia este fosta stăpână a mărilor din secolele XII-XVI, Veneţia. Splendidul oraş construit într-o lagună şi-a păstrat aproape intact aspectul de odinioară, iar turiştii pot admira în voie monumentele ridicate într-o vreme când aici era capitala comerţului mondial. Catedrala San Marco şi Palatul Dogilor, cu a sa Punte a Suspinelor, au devenit repere turistice de notorietate mondială, dar Veneţia reprezintă cu mult mai mult decât aceste celebre atracţii. De fapt, pe fiecare străduţă se află câte un monument vechi de 400-500 de ani, iar canalele care străbat oraşul sunt flancate de splendidele palate şi case construite de cele mai multe ori pe piloni de lemn înfipţi adânc în solul mlăştinos al lagunei.
Veneţia reprezintă însă mai mult decât suma monumentelor şi muzeelor sale, este în primul rând o stare de spirit. Nu degeaba se spune că Veneţia se simte, nu se vizitează. Lucru poate mai adevărat ca oricând în perioada Carnavalului, când oraşul se întoarce, pentru câteva zile, la fastul de odinioară.
Roma, cetatea eternă
Înainte de a fi capitala Italiei, Roma a fost capitala unui imperiu care cuprindea aproape întreaga lume cunoscută de europeni la acea vreme, iar urmele acestui trecut glorios sunt prezente la fiecare pas într-un oraş devenit între timp o metropolă modernă. Dacă adăugăm în ecuaţie numeroasele catedrale şi biserici ridicate în perioada în care oraşul a stat sub autoritatea papilor şi punem la socoteală Vaticanul, statul din oraş, el însuşi un uriaş muzeu doldora de capodopere din toate timpurile, obţinem imaginea dificilei misiuni cu care se confruntă turistul ajuns la Roma: nu ştie ce să vadă mai întâi. Fie că te duci însă la San Pietro şi la Capela Sixtină, pe urmele lui Michelangelo, fie că ajungi la Colloseum şi în forul roman, fie că urci scările Capitoliului spre uriaşa statuie ecvestră a lui Marcus Aurelius, fie că te poartă paşii spre castelul San Angelo, ridicat de Hadrian, spre Pantheonul lui Agrippa sau spre Via Appia, către catacombele unde se rugau primii creştini, impresia produsă de cetatea eternă este copleşitoare. Iar ca român, o vizită în forul lui Traian, la Columnă, îţi arată cât de strânse sunt legăturile noastre cu acest oraş .
Capri, insula de unde nu-ţi mai vine să pleci
Insula situată în golful Neapole îşi fascinează vizitatorii de aproape 2000 de ani, de când împăratul roman Tiberius a decis că din splendoarea acestor locuri se poate conduce mai bine un imperiu decât din tumultul Romei. După două milenii lucrurile nu s-au schimbat prea tare, iar turiştilor care pun piciorul aici le vine greu să mai plece. Azurul aproape incredibil al mării, stâncile pitoreşti, micile localităţi de o frumuseţe desprinsă parcă din cărţile de poveşti formează un tot care frizează perfecţiunea. Iar după ce urci, pe jos, ca acum 2000 de ani, pe treptele săpate de Tiberius în stâncă, nu pe banala şosea asfaltată ce ocoleşte muntele, şi ajungi la Anacapri, la vila în care Axel Munthe a scris Cartea de la San Michele, înţelegi perfect de ce un împărat care avea lumea la picioare a ales să trăiască taman în acest colţ de lume.
Pompei şi Herculane, oraşele unde timpul s-a oprit în loc
După ce-ţi trece fiorul rece pe care-l simţi la Pompei şi la Herculane în momentul în care realizezi cât de mărunţi suntem în faţa naturii, n-ai cum să nu rămâi uimit de modul în care erupţia Vezuviului a reuşit să conserve două oraşe romane aflate în plină înflorire în secolul I de după Christos. Ceea ce în multe alte locuri arheologii pot cel mult încerca să reconstituie există aici în aceeaşi formă ca pe vremea lui Titus, când norul de cenuşă fierbinte a transformat oraşele în morminte uriaşe, dar şi într-o extraordinară mărturie a civilizaţiei romane.
Dacă însă vizita în asemenea locuri unde totul s-a oprit într-o clipă te impresionează prea mult, ajunge să te întorci la Neapole pentru a simţi că Italia este, înainte de toate, o ţară care freamătă de viaţă.