Comisia pentru comunitățile de români din afara țării din cadrul Camerei Deputaților s-a reunit ieri, conform anunțului postat pe siteul instituției, pentru a discuta două chestiuni importante pentru Diaspora:
– Propunerea deputatului PNL Ovidiu Raețchi, privind instituirea Centrelor Comunitare Româneşti în străinătate;
– Dezbateri asupra metodologiei privind organizarea procesului de desemnare a delegaţilor pentru primul Congres al românilor de pretutindeni.

Până în prezent nu a fost publicat niciun comunicat referitor la desfășurarea întâlnirii.

Ovidiu Raețchi a propus încă de anul trecut, tot în luna mai, înființarea unor Centre Comunitare și totodată finanțarea permanentă a acestora, asigurarea unui sediu, precum și alegerea de coordonatori din cadrul comunităților.

”Aştept critici şi sugestii, astfel încât să impunem o lege acceptată de întreaga Diaspora, utilă pentru comunităţi în ansamblu – nu pentru “lideri” izolaţi, cu aplicabilitate reală şi imediată.” ne-a declarat atunci deputatul. După publicarea materialului însă, niciun reprezentant al vreunei asociații din diaspora sau simplu cetățean cu reședința în străinătate nu ne-a trimis spre publicare nicio opinie, propunere sau eventuale critici despre acest proiect.

Un draft al legii propuse de deputatul Raețchi îl puteți citi aici.

Cel de-al doilea punct al discuțiilor din cadrul comisiei se referă la mult așteptata metodologie privind organizarea procesului de desemnare a delegaţilor pentru primul Congres al românilor de pretutindeni.

Menționăm că săptămâna trecută, în data de 21 mai, printr-un comunicat al comisiei se specifica faptul că ”au fost discutate şi aduse modificări la toate cele cinci capitole ale formei prezente a metodologiei, membrii celor două comisii hotărând reunirea în şedinţă comună săptămâna viitoare, pentru a vota pe articole forma finală a Metodologiei, urmând ca într-o şedinţă ulterioară să fie invitat pentru consultări domnul Angel Tîlvăr, ministru delegat pentru relaţia cu românii de peste hotare, pentru definitivarea textului şi prezentarea metodologiei în Birourile permanente reunite.”

gazeta