O companie clujeană înființată de trei tineri informaticieni, care au dezvoltat o platformă software medicală de recuperare prin jocuri, a fost premiată vineri de Ambasada SUA.

‘Prin programul ‘Antreprenorul lunii’, Ambasada SUA promovează în 2015 persoanele și companiile din România care au înțeles potențialul unei idei noi, iar apoi au venit cu o abordare plină de curaj, menită să transforme ideea în realitate’, au declarat reprezentanții ambasadei.

Luna aceasta, reprezentanții Ambasadei SUA în România au ales firma înființată de cei trei tineri, absolvenți ai Facultății de Matematică și Informatică din cadrul Universității Babeș-Bolyai. Ei au creat o platformă care este folosită în cazul pacienților care au nevoie de recuperare fizică. Softul creat de cei trei tineri presupune folosirea unor jocuri prin care persoanele cu dizabilități motorii sunt încurajate să execute, într-o formă distractivă, o serie de mișcări și exerciții fizice.

Platforma se bucură deja de recunoaștere internațională și este folosită în centre de recuperare și spitale românești, dar și din străinătate, respectiv din Marea Britanie. În Cluj aplicația este folosită în două centre medicale.

Practic, pacienții, în timp ce se joacă, sunt stimulați să facă anumite mișcări ale membrelor sau trunchiului — este vorba în special de mișcări ample ale corpului. Prin mișcările lor, persoanele cu dizabilități determină mișcarea unei figuri din jocul montat pe o tabletă — de exemplu o albinuță, pe care ei trebuie să o facă să parcurgă un anumit drum, sau să îndeplinească o anumită misiune, cum ar fi să culeagă polen din mai multe flori, pe care apoi să-l depoziteze într-un stup.

Creatorii softului au explicat că acest joc nu înlocuiește nicidecum kineto-terapeutul sau medicul pacienților, dar poate funcționa ca un asistent al acestora, știut fiind faptul că atunci când nu sunt susținute moral, persoanele suferinde cedează mai repede în fața greutăților. Softul are efectul a de a stimula pacienții, prin distracție, să își facă exercițiile și singure, grăbindu-le astfel vindecarea sau îmbunătățindu-le performanțele.

Cu ajutorul softului, medicii și terapeuții ar putea îmbunătăți atât starea pacienților, dar vor putea și să se ocupe de mai multe persoane.

‘Suntem onorați că am primit acest premiu. Este un proiect care a pornit de la Cluj și suntem mândri să facem cunoscut acest proiect și România. Pe parcurs am avut multe provocări, dar credem că putem să ajutăm oamenii cu probleme cu ceea ce am învățat. Am încercat prin această platformă să transformăm plictiseala exercițiilor în ceva distractiv, care să-i ajute pe pacienți’, a declarat, Andrei Dascălu, director tehnic al proiectului Mira Rehab.

Softul conține peste zece jocuri, dar numărul lor va crește constant. Exercițiile sunt cele clasice, care se folosesc în orice clinică de recuperare, iar acestea sunt asociate cu diferite jocuri.

Programul înregistrează și timpul de lucru al fiecărui pacient precum și amplitudinea și corectitudinea mișcărilor și le salvează ca pe un set de statistici. Pe baza acestora, programul face o serie de grafice care pot arăta evoluția pacientului. În prezent se lucrează și la studii clinice care să arate mai clar care este impactul pe care softul îl are asupra pacienților, cu cât le îmbunătățește performanțele, sau care sunt costurile pe care le poate reduce.

Tinerii dezvoltă în prezent la o versiune a softului care să poată fi folosită și în afara clinicilor, acasă la pacienți. Aplicația, care poate fi folosită de persoane cu dizabilități, indiferent de vârstă, va costa sub o sută de euro.

AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *