Creşterea de preţuri la imobiliare, scumpirea tot mai severă a chiriilor şi uneori imposibilitatea de a putea obţine orice fel de chirie a dus la răspândirea fenomenului de supraaglomerare ilegală a apartamentelor şi caselor din metropola britanică.

Aproximativ 50% din casele şi apartamentele private scoase la închiriat în Newham, Londra, depăşesc cota de aglomerare stabilită prin lege. Este rezultatul unui studiu făcut de organizaţia de caritate Shelter, care a mai descoperit că în jur de un sfert din cele 100.000 de familii înregistrate la primăria oraşului trăiesc în proprietăţi mult prea mici pentru ele.

Shelter numeşte Newham ca fiind oraşul din Marea Britanie cu cea mai mare problemă de supraaglomerare în locuinţe. De fapt, în toată Londra această problemă devine tot mai răspândită.

Ben Reeve-Lewis, un funcţionar de primărie, a comunicat celor de la The Guardian că în sudul Londrei, unde patrulează el, se găsesc des case cu trei dormitoare în care locuiesc undeva la 20 de persoane. În urma unei razii pe care a făcut-o recent la o astfel de casă a găsit 22 de persoane. Chiriaşii găsiţi erau de cele mai multe ori imigranţi care fac muncile de jos, studenţi sau chiar străini traficaţi, puşi la muncă pe piaţa neagră sau implicaţi în prostituţie.

În orice caz, faptul că zilele trecute în presa britanică au apărut câteva astfel de cazuri în care chiriaşii găsiţi erau români arată că există în continuare o campanie antiromânească. Nu doar românii stau îngrămădiţi în locuinţe, sacrificându-se pentru a pune nişte bani deoparte sau cel puţin ca să facă faţă situaţiei.

 

Primăria nu vrea. Proprietarii şi chiriaşii vor

Reeve-Lewis a declarat:

––––––––––––

„Starea aceasta de fapt are ca şi cauză chiriile care sunt scăpate total de sub control, astfel încât oamenii sunt dispuşi să se cazeze în orice condiţii, atâta timp cât plătesc o chirie convenabilă. Ei plătesc undeva la £200 pe lună, dar cum în locuinţe se găsesc, să zicem, 15 persoane, înseamnă că proprietarul are un câştig în plus.”

––––––––––––

Deşi primăriile tind să dea vina pe proprietarii locuinţelor şi chiriaşii sunt de multe ori vinovaţi. Un proprietar în a cărui locuinţă s-au găsit mai multe persoane decât erau în contract a spus următoarele: „De ce să fiu eu ţapul ispăşitor? Eu mi-am închiriat proprietatea şi n-am ştuit că ulterior numărul chiriaşilor din proprietatea mea s-a mărit.”

Russell Moffatt, un reprezentant al primăriei Newham, a comentat:

––––––––––––

„Adesea, găsim proprietari care lucrează cu „chiriaşi principali”, care pot fi brutali şi intimidanţi şi aceştia sunt cei care colectează chiriile de la fiecare chiriaş în parte, după care pasează chiria întreagă proprietarilor. Iar proprietarii ştiu despre ce este vorba, doar că în felul acesta pot controla situaţia şi îşi primesc întreaga chirie în fiecare lună. Iar după ce sunt prinşi, dacă le faci o vizită după două zile, vezi că numărul de paturi s-a redus, ceea ce până la urmă este o reacţie corectă din partea lor. Ei ştiu că au fost prinşi făcând ceva ilegal.”

––––––––––––

În 2013 primăria Newham a introdus un sistem de autorizare al proprietarilor de locuinţe date la închiriat, fiind prima primărie din Anglia cu o astfel de iniţiativă. Până acum s-au eliberat 35.000 de autorizaţii, iar între timp 25 de proprietari şi-au pierdut autorizaţia, în timp ce alţi 439 au fost daţi în judecată pentru diferite abateri, recuperându-se sute de mii de lire în amenzi şi council tax neachitat.

Primarul din Newham, Sir Robin Wales, se arată destul de extrem: „Dă-i în judecată, interzice-le să mai închirieze vreodată locuinţe şi, dacă ar fi după voia mea, să-i şi trimitem la închisoare. Eu aş vrea să văd o creştere substanţială a amenzilor. Le-aş lua şi proprietăţile.”

sursa: http://www.diasporaro.com/