Președintele Klaus Iohannis “a intrat în logica distructivă a predecesorului său”, iar decizia de a retrimite Codul fiscal la Parlament reprezintă ”o nouă dovadă a inconsecvenței acestuia”, susține ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu.
El susține că președintele Iohannis ”a intrat în logica distructivă a predecesorului său”, subliniind că ”Nu prejudiciezi interesele cetățenilor pentru a promova interesele celor care te susțin politic”.
Pe de altă parte, ministrul Vulpescu a reamintit că actele normative au întrunit consensul tuturor forțelor politice, ”lucru rarisim în istoria politică post-decembristă”, iar gestul președintelui atrage după sine și o repoziționare a PNL, partid care a susținut și a votat în Parlament noul Cod fiscal.
”Îmi amintesc cum doamna Alina Gorghiu își asuma cu emfază reducerea TVA la cărți și la alte produse culturale, deși amendamentul fusese depus chiar de mine. Prin urmare, așa-zisul partid de dreapta nu susține reducerea fiscalității și nu dorește stimularea investițiilor și a economiei românești. Aceasta nu este politică în interesul românilor și al României, ci politica interesului mărunt de partid, politica jocurilor meschine, lipsite de valori și de viziune pentru țară”, conchide Ionuț Vulpescu.
sursa: http://www.dcnews.ro/