Secretarul de stat în Ministerul Culturii, Bogdan Stanoevici, a declarat, recent, că salariul nu este o problemă pentru românii care doresc să revină în țară, explicând că aceștia au acasă mult mai multe lucruri de făcut, cu mult mai puțini bani.

Stanoevici, fost ministru delegat al românilor de pretutindeni, a precizat că, potrivit unor anumite studii făcute de Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS), 85% dintre studenții români și din R. Moldova care studiază în străinătate își doresc să revină în țară.

„Salariul nu este o problemă pentru că au convingerea firească, normală că aici, acasă, au mult mai multe lucruri de făcut, cu mult mai puțini bani, pentru că aici poate că e avantajul unei poziții economice, deși să nu uităm că România a avut cea mai mare creștere economică anul trecut – n-o spunem suficient de des -, dar faptul că cu aceeași bani aici pot să se dezvolte mult mai repede este un argument”, a declarat Bogdan Stanoevici, citat de Mediafax.

Afirmația a fost făcută la prima ediție a întâlnirilor „Românii de Pretutindeni”, un for de discuție privind relația dintre România și românii de peste hotare, organizat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

„Guvernul României, din care cu mândrie fac parte, a făcut eforturi substanțiale pentru a crea structuri și sisteme de ajutor financiar pentru toți românii care vor să se întoarcă în România și care vor să dezvolte ceva, care vor să construiască ceva, nu neapărat o casă, iar pentru tinerii până la 35 de ani există un alt tip de măsuri – pe care le cunoașteți – tocmai pentru a-i încuraja să vină acasă pentru că într-adevăr avem nevoie de ei”, a spus fostul ministru.

sursa: http://www.diasporaro.com/