A fost fixat pe 13 ianuarie 2016 primul termen al procesului pentru intermediere ilicită și exploatare a muncii într-o întreprindere din Roccascalegna (Chieti).
Pe 19 martie 2015 ancheta a dus la arestarea întreprinzătorului Roberto Sandionigi, de 57 de ani, rezident la Pescara, și a intermediarului român Gheorghe Bărbulescu, 58, rezident în Teramano, considerat recrutatorul forței de muncă străine de exploatat.
Acuzațiile sunt de intermediere ilicită și exploatare a muncii.
Fabrica a fost pusă sub sechestru. Potrivit reconstituirilor anchetei, numeroși muncitori români ai întreprinderii, specializată în sudura de metale, erau bătuți, amenințați cu un pistol, exploatați în muncă și neplătiți, aduși practic la foame.
La proces, pentru complicitate la infracțiune, și Eduardo Liberatore, de 51 de ani, rezident la Castel Di Sangro (L’Aquila), în calitate de administrator și angajator formal, Daniele Di Giuseppe, de 45, din Casoli (Chieti), șef de echipă, și Luciano D’Agostino, de 51, și acesta acuzat de amenințări la adresa lucrătorilor, la acea vreme numai denunțați.
Pe timpul anchetei poliția din Lanciano a pus sub sechestru și documentele de identitate sustrase lucrătorilor, scrisori de concediere pre-semnate, o legitimație falsă a poliției române. Aerul din întreprindere a rezultat nesănătos și irespirabil din cauza fumului și a prafului.
Statele de plată erau regulamentare din punct de vedere formal, până la 1.100 de euro, 6 euro pe oră, dar în buzunarele lucrătorilor (dintre care 40% la negru) nu ajungea nimic. De fapt lor li se deduceau 500 de euro lunar pentru cazare.
Din interceptările telefonice a reieșit că unii dintre ei cereau patronului întreprinderii 10 sau 20 de euro pentru a putea cumpăra pâine. Într-o conversație întreprinzătorul promite: «mâine îți dau puțin de cheltuială». Într-o circumstanță unui angajat bătut i s-a interzis, prin amenințare, să meargă la Urgență pentru a fi tratat.
Bărbatul a reușit numai a doua zi să fie consultat parcurgând 15 km pe jos, fiindcă nu avea bani de autobuz. Ancheta, condusă de chestorul adjunct Katia Basilico, a început în urmă cu mai mult de un an, după un denunț pe care l-a făcut lucrătorul român la o televiziune românească.