Maria B. a lucrat în Italia cinci ani și jumătate neîntrerupt. După tot acest timp, s-a întors în România pentru că îi expira buletinul. A stat două săptămâni lângă Constanța. Iată ce-a găsit acasă.
«Când am plecat în Italia aveam 40 de ani, o datorie de 4000 de euro la bancă, doi fii la liceu și un soț în șomaj. Nu știam limba italiană, doar puțină engleză, fiindcă lucrasem bucătăreasă într-o stațiune de tineret. Am venit împreună cu o vecină care lucra ajutor în bucătărie vara într-un restaurant pe malul Mării Ionice.
Am așteptat două săptămâni să mă primească și pe mine acolo, dar nefiind loc m-am mulțumit să îngrijesc o bătrână paralizată. Pentru trei ani, zi și noapte am încercat să-i fac viața mai ușoară, să o mulțumesc cât mai mult.
Am fost apreciată de familia ei, dar după trei ani n-am mai rezistat. Eram obosită fiindcă noapte de noapte urla, se văita, plângea, așa era boala. Avea zile bune și zile rele, ca tot omul.
La început, de cumpărături se ocupa familia. Cumpărau cornete de ciocolată, lapte, orez, paste, suc de rosii si 100 de grame de prosciutto cotto. Dacă bătrâna mânca doar aceste lucruri… eu nu puteam. La primul salariu mi-am cumpărat carne, ouă, cartofi și mi-am gătit împărătește. I-am dat și bătrânei să guste, săraca. I-a plăcut, i le-am frulat, că nu mai avea prea mulți dinți.
Eram plătită bine, luam 800 de euro. I-am trimis lună de lună acasă soțului, să aibă tot ce le trebuie. După doi ani, fiul mai mare mi-a spus că soțul meu nu a plătit nimic la bancă din datorii. Pusesem termopane, parchet și centrală. În seara aceea am vrut să mă spânzur de supărare.
Băiatul cel mare a plecat în Grecia să lucreze, iar cel mic în ultimul an de liceu a rămas stâlpul casei. Soțul meu băuse în tinerețe, dar acum îl aduceau din șanțuri acasă.
Am căutat alt loc de muncă care avea două zile libere și două zile lucram la bucătăria unui restaurant. Mă chemau la nunți, la botezuri să ajut. Am trimis acasă doar jumătate din ce am câștigat ca să-și plătească curentul, telefonul, lemnele pe iarnă și să aibă cu ce să trăiască.
Acum m-am dus cu 4000 de euro și am făcut tot ce am putut. Am cumpărat o remorcă de lemne cu 10 milioane, nu stiu dacă o să ajungă pe toată iarna, am plătit impozitul la casă pe ultimii cinci ani, asigurările, am cumpărat parchet pentru casă, gresie, am lăsat bani pentru manoperă și pentru etanșarea pereților. Mi-am vizitat rudele apropiate și la poartă niciunul nu mă cunoștea.
Toți mi-au spus că am reîntinerit, că sunt mult mai relaxată, mai frumoasă. Sigur că da, când am plecat eram stresată, plânsă, cu sufletul cât un purice că unde mă duc în lumea largă, cu mintea numai la datorii și la familie.
Le-am spus fiilor mei că îi mai ajut până se căsătorește și cel mic, casa e pusă la punct acum, cel mare și-a construit singurel, dar ajutat și de mine.
Am o nepoțică, de trei ani, care nu îndrăznea să îmi spună bunică, îmi spunea Marioara mama mare! Nu o să mă întorc prea curând acasă, mai stau să muncesc, o să-l ajut pe soțul meu să-și facă actele pentru pensia de boală și pe copiii mei. Eu vreau să ies la pensie din Italia.»