În ultima săptămână din Postul Crăciunului se pregătesc turtele, numite și scutecle lui Iisus, pentru ziua de Ajun.
Femeile evlavioase din vechime au simţit, probabil, nevoia de a face ceva deosebit pentru ziua de Ajun, când se aud peste tot colindătorii. Atunci, simbolic, această prăjitură, ce se face pentru a fi mâncată în casă drept singura hrană din ziua respectivă, dar şi pentru a fi dată de pomană, se cheamă chiar scutecele sau pelincile Domnului, având forma unor scutece subţiri.
Reţeta tradiţională:
Ingrediente: 500 g faină, 100 g miere sau zahăr, după gust, 200-300 g nuci pisate, vanilie, rom, coajă rasă de portocală şi lămâie şi 1 praf de sare.
Mod de preparare: din făina cernută se prepară un aluat FĂRĂ DROJDIE, în care se pune sarea. Se rup bucăţi mici din aluatul moale şi se întind cu sucitorul foi cât se poate de subţiri, în formă rotundă, ce se coc pe plită sau în tigaie (groasă de preferinţă, ca să nu se ardă) pe ambele părţi. Este bine să se prepare cu o zi înainte. Se ţin acoperite cu un prosop, iar în Ajun se însiropează. Siropul se face din apă călduţă îndulcită uşor cu miere sau cu zahăr, în care se adaugă esenţele şi aromele. Pe un platou se aşază fiecare turtiţă înmuiată peste care se pune amestecul de nucă pisată cu miere sau cu zahăr, după gust. Se pun astfel mai multe straturi de pelinci însiropate, alternând cu umplutura de nucă îndulcită până se face un fel de tort (poate avea şi zece straturi). Se lasă o oră-două ca să se îmbibe cu sirop şi apoi se taie în forme pătrate sau romburi, după preferinţe. Se pot înfăşura (rula) şi ca nişte clătite. De altfel, în zona de câmpie a Munteniei chiar aşa se obişnuieşte. În Bărăgan, umplutura este formată din grâu fiert, amestecat cu miere sau cu zahăr şi arome, fără nuci.