Compania naţională de transport aerian TAROM îşi va reduce în acest an pierderile la 49 milioane lei, de la 110 milioane lei anul trecut, şi ia în calcul eficientizarea schemei de personal prin reducerea personalului, o decizie în acest sens fiind aşteptată anul viitor, informeaza Tarom.
El a precizat că cifra de afaceri se va plasa în acest an la 300 milioane euro şi că anul viitor veniturile TAROM vor avea o valoare apropiată de cea a cheltuielilor, compania urmând să obţină profit operaţional cel mai târziu în 2017.
Gradul de ocupare a aeronavelor TAROM este, în medie, de 68%, iar cheltuielile cu kerosenul înseamnă acum 23-24% din totalul costurilor, faţă de 30-35% înainte de prăbuşirea petrolului.
Potrivit lui Heinzmann, TAROM are circa 2.000 de salariaţi, tot atât câţi erau şi când compania opera cu 60 de aeronave, motiv pentru care ia în calcul reducerea personalului.
“Compania are un foarte mare potenţial. Nu vom face angajări, doar vom ocupa acele poziţii unde este strict necesar: piloţii şi tehnicienii. Vrem să devenim mult mai eficienţi. Dacă vom vedea că anumite departamente sunt supradimensionate, vom vedem cum vom putea rezolva această problemă prin reducerea personalului. Reducerea personalului este parte din planul strategic”, a spus directorul TAROM.