Rusia consideră amplasarea de sisteme de lansare Mk 41 la baza antirachetă a SUA din România drept o încălcare a Tratatului privind rachetele cu rază mică și medie de acțiune, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Federației Ruse, Maria Zaharova, potrivit Agerpres.

“Am exprimat nu o dată punctul de vedere rus și evaluările ruse cu privire la planurile antirachetă ale SUA și am subliniat că ele contravin obiectivelor de întărire a securității și stabilității internaționale. Cu toate acestea, SUA și aliații lor continuă cu tenacitate să pună în aplicare acest program destabilizator și periculos, iar argumentele folosite sunt din ce în ce mai puțin realiste”, a spus Zaharova.

“În data de 18 decembrie a fost anunțată încheierea lucrărilor de construcție în localitatea Deveselu din România. După testarea și reglarea tehnicii obiectivul se va plasa la nivelul de pregătire operativă în prima jumătate a lui 2016. În acest fel, se va încheia a doua etapă din abordarea adaptată a desfășurării de elemente ale scutului american antirachetă în Europa”, a declarat Maria Zaharova.

Aceasta a atras atenția asupra faptului că “în componența complexului antirachetă stabilit în localitatea indicată (Deveselu) intră sisteme de lansare universale Mk 41, care sunt folosite pe navele Flotei militar-maritime a SUA, atât pentru lansarea de rachete de interceptare, cât și de rachete cu rază medie de acțiune Tomahawk”.

“Acest lucru ne oferă motive să considerăm apariția lor pe uscat drept o încălcare directă de către SUA a prevederilor Tratatului privind rachetele cu rază mică și medie de acțiune”, a punctat purtătorul de cuvânt al MAE rus.

sursa: romaniatv.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *