Trei cetățeni români și doi membri de familie cetățeni sirieni au fost evacuați, la cerere, din Siria și repatriați pe cale aeriană din Liban, cu sprijinul misiunilor diplomatice române la Damasc și Beirut și al Organizației Internaționale pentru Migrație.

“Atât cetățenii români, cât și membrii de familie ai acestora au părăsit în condiții de siguranță Siria pe cale terestră către Liban la data de 8 decembrie 2015. Misiunea diplomatică de la Damasc a eliberat documentele de călătorie necesare repatrierii celor trei cetățeni români, iar filiala de la Damasc a OIM a asigurat transportul grupului prin suportarea costurilor aferente repatrierii. De asemenea, grupul a fost asistat de către reprezentanți ai Ambasadei României la Beirut și ai OIM pentru îndeplinirea formalităților de îmbarcare în aeronava cu care au fost repatriați”, informează un comunicat al MAE transmis Agerpres.

De asemenea, MAE subliniază că misiunea diplomatică din Siria este în contact permanent cu cetățenii români din zonele de conflict, acordându-le sprijinul necesar pentru facilitarea comunicării cu rudele și cu autoritățile, dar și sprijin logistic în funcție de situația specifică a fiecăruia.

Potrivit MAE, misiunea eliberează documente de călătorie și asigură serviciile consulare necesare. Măsurile fac parte din demersurile constante de sprijin consular acordat de MAE cetățenilor români aflați în situații deosebite în zone cu risc major de securitate, prin intermediul Ambasadelor României la Damasc și Beirut.

MAE mai precizează că, în cooperare cu filiala de la Damasc a OIM, a intervenit în mod direct pentru a asigura asistență și protecție consulară, facilitând până în prezent evacuarea și repatrierea din Siria a unui număr de 706 cetățeni români și membri de familie.

Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandările ferme adresate cetățenilor români aflați în zonele de conflict de a contacta misiunile României din teritoriu pentru a-și înregistra prezența în regiune, astfel încât să poată beneficia în timp util de asistență și protecție consulară.

Totodată, ministerul recomandă consultarea informațiilor furnizate atât prin intermediul aplicației “Călătorește în siguranță” (ce poate fi descărcată pe orice telefon mobil de tip smartphone), cât și al serviciului de alertă prin SMS aferent campaniei de informare “Un SMS îți poate salva viața”.

sursa: romaniatv.net

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *