Daily Express continuă, deși cu mai mică intensitate, lupta împotriva „invaziei” românilor în Marea Britanie începută în 2013.
Într-un articol publicat recent în cotidianul amintit, se face referire la o portiță legislativă care le-ar da ocazia cetățenilor moldoveni să invadeze regatul unit cu pașapoarte românești.
Astfel, se arată în articol, o companie low-cost a adus „nenumărați moldoveni” începând cu luna octombrie, în Marea Britanie.
„Moldova nu este în UE”, se arată în Daily Express. „Dar orice cetățean care poate face rost de un pașaport al statului vecin, România, membru UE, este liber să călătorească și să lucreze în Marea Britanie”.
Este foarte ușor pentru moldoveni să obțină cetățenia română datorită legăturilor istorice dintre cele două țări, cu legături familiale ce merg înapoi mai multe generații, mai scrie sursa citată. De fapt, faptul că are un străbunic din România este de ajuns pentru un moldovean să obțină cetățenie și intrare gratuită în Marea Britanie.
Astfel, trei zboruri săptămânale pline cu imigranți moldoveni care folosesc pașapoarte românești au loc între Chișinău și Luton începând cu luna octombrie a acestui an. Din cei 140.000 de români care locuiesc oficial în Marea Britanie, scrie Daily Express, este posibil ca mulți să fie moldoveni care exploatează varianta pașaportului românesc.
Până la 10.000 de moldoveni aplică pentru cetățenia română în fiecare lună, iar o jumătate de milion de oameni au pașapoarte românești, se mai arată în articol.
În continuare, autorul se lamentează cu privire la faptul că salariul mediu în Republica Moldova este în jur de 60 de lire sterline, ceea ce înseamnă că cetățenii acelei țări sunt atrași de Marea Britanie unde pot câștiga mult mai mult.
Daily Express publică și declarația unui purtător de cuvânt al primarului Chișinăului: „Toți au un prieten sau rudă care planifică să meargă în străinătate pentru a studia sau a munci. Majoritatea oamenilor din Republica Moldova fac acest lucru folosind un pașaport românesc.”
Purtătorul de cuvânt al Wizz Air spune că nu este nimic în neregulă cu zborurile Chișinău – Londra: „Nu avem vreo indicație de la UK Border Agency că ar exista probleme cu pasagerii noștri din Republica Moldova la punctul de intrare în Marea Britanie”.
sursa: ziarulromanesc.net