Numele lui Arsenie Boca, care deja atrage mii de pelerini în fiecare zi la Prislop, a ajuns recent, după vestea posibilei canonizări, și în presa internațională. Articolul pe această temă scris de Alison Mutler, corespondent Associated Press la București, a fost preluat de unele dintre cele mai prestigioase publicații din Europa și de peste ocean, printre care The Washington Post, de pe coasta de Est, sau San Francisco Gate, de pe Coasta de Vest a SUA.

Sub titlul „Romanian Church Considers Popular Monk for Sainthood“ (Biserica Română se gândește la canonizarea unui călugăr popular), se anunță decizia Bisericii Ortodoxe Române de a studia oportunitatea canonizării lui Arsenie Boca, „un călugăr și preot ortodox român persecutat de comuniști, al cărui mormânt aflat în Vestul României atrage zeci de mii de credincioși în fiecare an“.

Se amintește, în acest context, că Biserica Ortodoxă Română, fiind autonomă, are dreptul să facă propriile canonizări.

În a doua parte a articolului, este trecut în revistă destinul lui Antonie Boca, cu momentele sale esențiale: întemnițarea și munca forțată la Canalul Dunăre-Marea Neagră, retragerea forțată din Biserică, pictarea bisericii din Drăgănescu și moartea sa, în 1989.

Ilustrația articolului este însă mai puțin inspirată, neavând nicio legătură cu „Sfântul Ardealului“: este fotografia unor credincioși aflați la ușa Patriarhiei Române, cu ocazia aniversării a 8 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel.

 

sursa: romaniidinstrainatate.com

Leave a Reply

Your email address will not be published.