S-a stricat boilerul! Trebuie vopsit gardul! E pătat covorul! Nu se poate, avem ploșnițe?! Vai, sunt albine în casă! Cine repară ușa? Avem nevoie de un grădinar! Și cum transportăm toate lucrurile când ne mutăm?
Ce-i drept, la toate aceste probleme, un român poate găsi rezolvarea cât ai pocni din degete. Dar până să pocnească cineva din degete, românul, bun la toate, că nu degeaba așa îi umblă vorba prin lume, s-ar apuca chiar el de reparat / vopsit / curățat / dezinfectat / cărat și lista poate continua.
Mai mare deranjul să cheme un meseriaș. Și la propriu, dar și… la buzunar, cel puțin așa gândesc mulți dintre românii stabiliți pe meleaguri britanice.
Și totuși, la polul opus, există și români care preferă să nu mai pună mâna pe șurubelnițe și ciocane atunci când „stă să cadă” ceva prin casă. Ei cheamă specialiștii în domeniu. Citiți în acest număr experiențele celor care au fost nevoiți, într-o mică sau mare măsură, să sune fie un instalator, fie un electrician, fie un grădinar sau să apeleze la servicii specializate.
Apelați la alții sau vă puneți pe reparații?
De cele mai multe ori când se strica ceva prin casele lor, când era nevoie de o mână de var, de înlocuit câteva plăci de faianță, de schimbat o garnitură sau chiar de montat prize, românii luau inițiativă. Adică se puneau ei pe meșterit. Și încă se mai pun. „Ce-i drept, ne pricepem cam la toate și dacă nu ne pricepem, nu ne lăsăm până nu îi dăm de cap. Asta e mentalitatea noastră, nu avem ce face”, ne spune scurt și la obiect unul dintre interlocutorii materialului nostru, care ne-a povestit că nu de puține ori s-a pus să repare prin casă. Însă de câțiva ani… nu mai pune mâna pe șurubelniță și patent, ci pe telefon. Să vină specialiștii!
Chiar și așa, sunt destui români care ne-au povestit că deși s-ar pricepe să repare câte una sau alta prin casă, au renunțat în ultima vreme. Viața din Marea Britanie i-a determinat să gândească… englezește. Și anume: sună la agenția prin care au închiriat casa sau iau legătura cu landlordul și problema este ca și rezolvată.
Gândire și treabă englezească
„Nu mi-a venit să cred când am văzut că vecina mea a chemat o firmă de curățenie specializată ca să îi spele geamurile. Geamurile de la casă. Am rămas cu gura căscată. Nu erau geamuri greu accesibile, nu era o casă cu etaj…” Mare i-a fost uimirea Cristinei, o româncă de 47 de ani din Satu-Mare, când și-a văzut vecina, o englezoaică de 50 de ani, că apelează la specialiști de fiecare dată când i se pătează covoarele, se murdăresc geamurile sau îi ruginește gardul din fața casei.
„Nu știu dacă este doar impresia mea, dar în preajma sărbătorilor de iarnă, unii dintre englezi devin foarte atenți la felul cum arată casele lor. Le împodobesc cu tot felul de lumini, vopsesc gardurile, fațadele, își cumpără tot felul de aranjamente de iarnă. Mi se pare că iarna se simte mai mult atmosfera de sărbătoare în Londra… față de alte sărbători de peste an.
Anul trecut, deși mă mutasem de doar câteva săptămâni, am văzut că vecina mea era în plină curățenie. Doar ce îi terminaseră doi băieți de vopsit fațada casei când am văzut un alt van cu tot felul de reclame pentru spălarea geamurilor. Inițial, nu am știut cum să reacționez. Pe de-o parte m-am mirat, pe de alta m-am amuzat, pentru că nu erau niște geamuri care să necesite specialiști. Era o casă cu un singur nivel, deci nu era nevoie de o scară. Din punctul meu de vedere, oricine ar fi putut spăla acele geamuri și nu ar fi fost nevoie de o firmă de curățenie. În nici 30 de minute, cei doi băieți și-au terminat treaba și au primit 250 de lire. Pentru șapte geamuri.
În următoarea săptămână, vecina mea a apelat la o firmă de curățat covoare. Avea câteva pete de ulei pe mocheta din bucătărie și a preferat să cheme pe cineva care să le îndepărteze și să curețe covorul. Din curiozitate, am întrebat-o cât a costat toată afacerea… prefăcându-mă oarecum că aș avea și eu nevoie, ca să nu par prea indiscretă. Mi-a spus că a plătit 150 de lire. Acela a fost momentul în care am aflat și cât a costat-o spălatul geamurilor. Și tot atunci mi-a spus că a luat legătura cu o firmă de construcții, care urma să trimită pe cineva să îi vopsească gardul. Pentru două zile, timp în care gardul fusese vopsit de două ori, a plătit 300 de lire.
Un simplu calcul în mintea mea și am realizat că pentru niște servicii pe care le putea face singură (ok, excepție făcând vopsitul fațadei, oamenii au venit cu tot felul de unelte), ar fi putut economisi 700 de lire. Să vopsești un gard, să speli niște geamuri și să scoți niște pete de ulei de pe covor… asta poate face oricine. Comanzi sau cumperi cele mai bune produse de curățenie, unele profesionale, și tot nu plătești 700 de lire. Și vreau să subliniez că nu sunt oameni cu bani. Sunt oameni cu joburi normale. Ea lucrează la Council, el la o fermă de flori”, ne povestește românca despre experiența care a amuzat-o, dar a și mirat-o în aceeași măsură.
–––––––––––––
„Mai în glumă, mai în serios, i-am spus vecinei la un moment dat că dacă mai are nevoie de cineva care să îi spele geamurile sau să îi curețe covoarele, mă poate chema pe mine. I-am spus și că i-aș fi cerut mai puțin de jumătate din cât i-a plătit pe cei de la firme. Dar i-am subliniat și faptul că aș fi făcut treabă bună. Știți ce mi-a spus? Că ea de când se știe lucrează numai cu specialiști. Nu am știut ce replică să îi mai spun.. dar după câteva luni, am observat că așa gândesc toți vecinii mei englezi. Când se strică ceva sau când au nevoie de ceva… cheamăspecialiștii.”
Cristina, 47 de ani, nanny
–––––––––––––
Mâna specialistului se cunoaște
„Din senin, în urmă cu doar câteva săptămâni, într-o seară de sâmbătă, când toți cei șase români care locuiesc împreună într-o casă din nordul Londrei se gândeau la o baie relaxantă sau la un duș fierbinte, s-a stricat centrala.”
Bogdan, un tânăr de 29 de ani, ne povestește cum a fost. În loc de relaxare și dușuri calde s-au ales cu… „ne-am spălat la lighean, cum se spune, și am încălzit apa la kettle (fierbător)”.
„Plus că ne-am pus în pat la două noaptea în seara aceea, pentru că imediat ce dădeam drumul la apă, începea să picure din centrală. Erau numai ligheane și oale în jurul centralei. Am încercat să strângem țeava, am înfășurat-o cu bandă, ne-am uitat la garnituri… nimic. Până la urmă, măsura de urgență care a dat rezultate a fost să strângem țeava cu o sârmă. A continuat să picure, dar nu la intensitate mare. Problema noastră a fost că, deși a doua zi am sunat la agenție, era duminică și nu au putut să ne ajute cu nimic. Ne-au spus că instalatorii cu care lucrează ei sunt liberi în weekend și că prețul pe care l-ar cere un instalator pe cont propriu, mai ales duminica, ar fi triplu. Așa că am fost nevoiți să așteptăm.
Luni, am sunat din nou, cei de la agenție au luat legătura cu un plumber (instalator), care, la rândul său, ne-a programat pentru ziua de joi. Știți cum este aici… nimic nu se face fără programare. Așa că am stat la mâna agenției, pentru că nu puteam plăti noi din buzunarul nostru un instalator. În astfel de situații, acesta este riscul… să stai și să aștepți. Dacă nu îți convine, chemi tu pe cineva, dar nu se știe dacă agenția sau proprietarul este de acord să acopere cheltuielile, în cazul în care acestea sunt foarte mari.
Până la urmă, după patru zile, fără apă caldă, în care ne-am descurcat cum am putut, instalatorul a venit și a schimbat țeava care se fisurase. I-a luat două ore. L-am întrebat dintr-una în alta cât primește pentru jobul pe care l-a avut la noi în casă și mi-a spus că în jur de 90 de lire”, ne povestește Bogdan despre experiența pe care a avut-o cu specialiștii în reparații.
–––––––––––––
„Instalatorul, un polonez la vreo 45 de ani, a fost tare de treabă, așa că l-am întrebat cât ar fi costat dacă am fi chemat noi pe cineva duminică, când am fi avut nevoie, să nu mai așteptăm patru zile fără apă caldă (noroc că nu s-a întâmplat iarna, am fi înghețat și de frig) și mi-a spus că instalatorii și electricienii sunt cei mai scumpi în țara asta. Și că nu contează cât durează lucrarea. Poate să fie și 30 de minute, poate să fie și 3 ore, ei cer cel puțin 250 de lire.”
Bogdan, 29 de ani, șofer
–––––––––––––
Chemați deratizarea!
O familie de români din Iași a trăit câteva săptămâni de-a dreptul groaznice, după ce a descoperit că împarte paturile, lenjeriile și pernele cu… alte vietăți.
„Am observat că tot ne muşcă ceva de picioare. Cel mai mult a ciupit-o pe una dintre fete. Atât de tare se scărpina încât își dădea sângele”, ne povestește Mirela, speriată, despre perioada în care fiecare crăpătură din casa în care locuia era plină cu Bed Bugs (ploșnițe).
Imediat după ce și-a dat seama că locuința lor este plină de ploșnițe, Mirela nu a mai putut pune capul pe pernă fără să inspecteze fiecare colț al patului.
„Am început să ne uităm după ele. Le găseam în pliurile de la pat, de la saltea, în crăpăturile de la pat, în lenjerii sau chiar în perne. Am luat și am spălat tot la 90 de grade, dar degeaba, tot apăreau. Am încercat noi să le stârpim. Am cumpărat soluţii speciale ca să le omorâm, dar nu am avut nicio şansă. Vreo două săptămâni, ne-am chinuit să scăpăm de ele și nu am reușit. Am luat tot felul de soluții. Cred că am cheltuit în jur de 200 de lire.
În cele din urmă, am sunat la Council și le-am spus problema. Ei ne-au trimis o companie privată care se ocupă cu deratizarea și dezinfecția. Timp de şase săptămâni, o dată pe săptămână, aceștia veneau şi dădeau cu soluții prin toată casă. A fost destul de greu, pentru că trebuia să scoatem tot din casă. Mobilă, paturi, perdele, tot din dulapuri. Lăsam camera să se aerisească şi apoi puneam totul la loc… până săptămâna următoare când trebuia să o luăm de la capăt. Eu cred că până nu vine o companie privată care se ocupă de astfel de probleme, nu scapi. Au stropit toată casa, peste tot, mocheta, pereţii. Mocheta o stropeau până se uda de tot. Pe noi ne-a costat 1.200 de lire deratizarea. Am dat noi o parte şi proprietarul o parte, pe care ne-a scăzut-o din chirie. Dar nu mai contează banii. Bine că am scăpat de ele. Sunt scârboase rău!”, ne povestește Mirela.
–––––––––––––
„Gândaci din ăştia nu mai există la noi de pe vremea războiului. În România nu mai există ploșnițe. Londra e plină de aşa ceva. Chiar am nişte prieteni de familie în ţară care au o companie de deratizare, dar și un magazin cu tot felul de chimicale. Cu asta se ocupă. I-am întrebat dacă au soluţii pentru aşa ceva şi mi-au spus că nu au, pentru că nu a întrebat nimeni niciodată. Culmea este că am mai auzit şi alţi români care au avut ploşniţe. Şi tot aşa au scăpat, printr-o companie privată.”
Mirela, 42 de ani
–––––––––––––
Jumătate proprietarul, jumătate chiriașii
Există și alte situații în care oamenii s-au văzut nevoiți să apeleze la specialiști pentru a-și rezolva problemele din casele în care locuiesc. Un exemplu concret este cel al Lăcrămioarei, o româncă în vârstă de 39 de ani din Bacău, care a apelat la o firmă specializată de colectare a gunoiului.
„Casa în care ne-am mutat avea în spate o grădină destul de mare. Nu prea am dat multă importanță grădinii la început, însă după câteva zile de conviețuit acolo, am realizat că la marginea gardului din spate era foarte mult pământ, grămezi uriașe, amestecat cu tot felul de pungi, de var, cutii de plastic… ce mai, era un fel de gunoi.
Nu puteam sta așa, voiam să plantăm gazon, să arate totul curat și frumos, nu să fie o grădină în care vulpile să își facă vizuini. Ne-am gândit la început că îl putem da mașinilor de gunoi care colectează o dată pe săptămână. Însă cei de la Council ne-am spus că nu este posibil așa ceva și că trebuie să apelăm la o firmă specializată. Una privată. Ne-am uitat pe internet, am cercetat piața, am văzut prețurile și l-am sunat pe proprietar să îi spunem că vrem să scăpăm de pământul din spate. Landlordul construise în trecut o anexă la casă și tot pământul acela provenea de la construcție. Era amestecat cu tot felul de materiale.
La început nu a fost încântat deloc de idee. Ne-a spus să îi spunem un preț, cam cât ar costa și o să se decidă. Noi am găsit o firmă care taxa la sacul de gunoi. Așa că am luat saci la dimensiunile care se cereau și i-am umplut. Cred că au fost în jur de 30 și ceva de saci. I-am sunat, le-am spus ce avem și ne-au făcut un preț: 560 de lire. L-am sunat pe landlord, i-am spus și a fost de acord să plătească el jumătate și noi jumătate”, ne povestește românca din Bacău.
–––––––––––––
Un specialist ieftin și bun
„Când ni s-a stricat broasca de la ușa de la intrare, am sunat imediat la agenția prin care am închiriat casa. Ne-a spus că trebuie să ne facem programare mai întâi și că poate dura câteva zile. Nu aveam cum să stăm așa. Au înțeles și cei de la agenție acest lucru și ne-au spus că dacă găsim pe cineva care să vină într-un timp mai scurt și care să nu fie scump, ei ne acoperă cheltuielile. Am apelat la un român. Un tâmplar român. Omul a venit, și-a făcut treaba, mi-a dat un invoice, l-am dat agenției și le-am spus că am fost foarte mulțumit. A costat 60 de lire. La câteva zile, cei de la agenție m-au sunat să mă întrebe dacă nu le pot da numărul tâmplarului care mi-a reparat ușa, pentru că vor să îl trimită și la alte joburi… serviciile sale erau mult mai ieftine decât alte altora.”
Marius, 46 de ani
sursa: diasporaro.com