La Roma sau în provincie, românii stabiliți în Italia au mereu nevoie de informații, de documente, bilete de avion sau cine mai știe câte chestiuni birocratice cotidiene. Doi români, Geta și Ovidiu, dezleagă și rezolvă problemele lor de mai bine de 12 ani, fiind repere importante ale comunității noastre.
Geta Brehui și Ovidiu Murariu sunt două nume sonore la Roma. Sau dacă nu sonore, cunoscute de miile de români care au avut nevoie, în ultimii 12 ani, de ceva: traduceri, legalizări, apostilări, bilete de avion, documente de cetățenie, recunoașteri de diplome și câte și mai câte hârtii care țin de birocrația de zi cu zi.
De dimineață până seara viața lor este numai muncă. La 11 deschid biroul – „cam târziu” ar spune unii. Dar Geta și Ovidiu încep așa. Deschid, Geta își ia mapa cu documente și pleacă la avocați, tribunal, notari etc. Se mai întoarce după amiaza. Între timp Ovidiu e cu românii care intră și ies pentru diferite motive. La 18 închid și, după un drum nu chiar scurt până acasă și o masă frugală, reiau de la cap: traduceri, transcrieri, control atent al documentelor. Cu nasul în hârtii și computer până noaptea târziu sau dimineața.
A doua zi de la capăt.
Eu vorbesc clar și precis. Mi-ar fi plăcut să fiu avocat
Ardeleni de jure e di facto, Geta și Ovidiu fac totul cu calm, responsabili, fără grabă, de uneori chiar te gândești când s-a acumulat teancul de practici pe care românii vin să le ceară gata făcute. Ei bine, încet-încet, „pas cu pas” cum spune un alt ardelean mai cunoscut acum, treaba merge înainte. De 12 ani biroul lor a devenit unul prin care au trecut mii de români, unde au fost vândute câteva mii de bilete și au f0st rezolvate câteva zeci de mii de practici. Și fără să se plângă.
Dacă pe Geta reușin să o implicăm într-o discuție, Ovidiu e și mai rezervat, dar și mai ocupat.
Smulgem câteva povești de la Geta. Născută la Caransebeș (Județul Caraș Severin), Geta Brehui își va petrece copilăria la bunica din partea tatălui, în Mehedinți, la Ciovărnășani, unde va alerga dealurile toate. „Bunica mea era extraordinară, nu mi-a dat o palmă”, își aduce aminte cu bucurie. Va absolvi un liceu de matematică-fizică, lucru care se va observa și în activitatea ulterioară prin precizia și minuțenia cu care face totul. Apoi va deveni inginer după cursurile la Facultatea de Mecanică și Mașini Hidraulice și Pneumatice din Timișoara. Din dorința de a face facultatea de informatică (pentru a-și urma prima dragoste), va alege tot una tehnică. „Pentru mine, partea tehnică a fost mereu mai ușoară decât cea umanistă. Din punctul ăsta de vedere, latura umanistă nu a fost punctul meu forte. N-am fost în stare să scriu niciodată o scrisoare fumoasă… de poezii nu mai vorbesc, ne spune râzând Geta. Frazele mele sunt scurte și la obiect”. Și asta se observă și în explicațiile date clienților care le trec pragul, care pleacă lămuriți și mulțumiți. „Eu vorbesc clar și precis. Mi-ar fi plăcut să fiu avocat. Pe vremea aia trebuia să știi cuvânt cu cuvânt Econmica Politică, virgulă cu virgulă pentru a putea intra. Neavând o logică a acestor lucruri, mă blocam fără să mai am pornire. Mi-am dat seama că nu era de mine. Pe vremea aia se dădeau examene, nu ca acum, după ce a căzut răposatul: ba pe bani, ba pe relații.”
Fabrica de autoturisme din Timisoara unde se fabrica Lăstunul
La Fabrica „Lăstun”
După facultate, primul loc de muncă la Autoturisme la Timișoara, la fabrica unde se făcea Dacia Lăstun. Cea mai mică mașină românească din fibră de sticlă a fost creată și cu contribuția inginerului Geta Brehui. Cinci ani la proiectare, atelierul mecanic, unde făcea automatizări ale mașinilor și utilajelor cu care se fabricau autoturismele, pentru a deveni ulterior desființării fabricii profesor de franceză la țară. Experiențe de viață.
Care nu se vor opri aici. Va face și altceva, dincolo de pregătirea sa profesională. Va deschide cu tatăl său mai multe magazine de fructe și legume, cu distribuție în piețe. Câțiva ani va face asta de noaptea până seara.
– Îți plăcea munca asta?
– Nu, răspunde hotărâtă Geta, după care râsul o podidește cu gândul la amintirea acelor vremuri.
Tata era cel care deținea frâiele și relațiile afacerii până în 1997, când va deceda, după care alți doi ani vor fi foarte grei pentru această activitate.
Așa că, în 1999, „două vecine de pe scară” care se aflau deja la Roma o vor convinge că acesta este locul ideal. „Îmi povesteau foarte frumos despre Italia și mi-a plăcut. Mai fusesem și în Germania două luni, într-o vacanță, fără să-mi placă în vre-un fel.”
Discuția alternează cu intromisiunile clienților care așteaptă la rând. Un interviu cu Geta și Ovidiu este aproape imposibil și ca timp, și ca moment al zilei … Așa că acceptăm condițiile vitrige.
Începutri dificile care astăzi sunt amintiri pentru care zâmbește. Va învăța italiana repede, va munci într-o familie, apoi în nordul Italiei, va fi și recepționer de hotel… În 2003 își dă seama că românii au nevoie de documente și acte, pe atunci fiind extracomunitari.
– Cum de ajungi să înțelegi că este nevoie de aceste servicii?
– Pur și simplu de la nevoia mea. Făcându-mi documentele mele de ședere, am văzut că sunt agenții care se ocupă. Începuturile dificile, ca mai toate ale celor imigrați.
Se va specializa în fiecare zi, va face sute de drumuri la consulatul nostru din Roma, cursuri de perfecționare și va deveni traducător autorizat în 2006.
O vizită în țară va fi cea în care-l va întâlni pe Ovidiu. Fost cadru militar la aeroportul Militar din Timișoara, Ovidiu n-o mai scapă. Se întâmpla prin 2007, într-un concediu, când va hotărâ să meargă la Roma, alături de cea care-i furase inima.
De atunci, Ovidiu Murariu și Geta Brehui stau împreună în mijlocul românilor. La ei intră români, italieni, arabi sau sudamericani, moldoveni sau de alte naționalități, toți cam cu aceleași probleme: documente pentru căsătorie, traduceri, legalizări, recunoașteri de diplome, bilete de avion, cetățenie etc, etc. Pentru fiecare lucru, fiecare dintre ei are răspunsul exact, promt și la obiect. Pentru toți informația este clară astfel încât cei interesați nu trebuie să mai facă drumuri la autoritățile italiene sau românești. Pentru că multe lucruri le sunt necesare românilor și din țara de origine.
sursa: emigrantul.it