Cristian Georgiu, românul de 36 de ani mort luni 21 decembrie în timp ce efectua lucrări de renovare într-un local din Salerno, pe lungomare Colombo, nu era în regulă cu contractul de muncă.

Patronul firmei de construcţii este anchetat pentru omor din culpă şi a fost invitat să prezinte întreaga documentaţie referitoare la lucrările de renovare care erau în curs în localul ce urma să devină un pub. Ştirea este relatată de cotidianul Il Mattino.

Muncitorul nu era în regulă şi din acest motiv a fost efectuat denunţul (şi s-a aplicat o sancţiune administrativă) împotriva patronului firmei pentru care lucra.

Acesta este cercetat pentru “autorizarea” unor intervenţii din partea unui angajat la negru care nu putea efectua servicii de niciun tip.

Cristian lucra împreună cu alţi doi muncitori. Dintr-odată colegiil-au văzut căzând la pământ şi imediat au avertizat salvatorii: la faţa locului s-au dus ambulanţele de la Croce Bianca şi Humanitas însă era deja clar că pentru bărbatul de 36 de ani nu mai era nimic de făcut. Anchetele sunt efectuate de carabinieri, care au alertat medicul legist şi magistratul de serviciu.

Potrivit unei prime reconstituiri, decesul muncitorului a fostcauzat de o puternică descărcare electrică, însă pe timpul examinării externe, medicul legist şi-a exprimat îndoielile privind cauzele, susţinând că e foarte probabil ca bărbatul să fi murit din cauze naturale.

Cristian Georgiu era domiciliat la Pontecagnano Faiano (provincia Salerno), unde trăia cu partenera de viaţă şi fiul de 10 ani.

 

sursa: gazetaromaneasca.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *